Cruzime fără margini în Sibiu: câini abandonați în saci legați, cu fracturi și intoxicații

Acasa >

Articol

Vremurile în care găseai haite de câini fără stăpâni prin mai tot Sibiul par să fi apus. Mulți câini comunitari au fost duși în adăpostul administrat de municipalitate, alții fiind preluați de diferite asociații. Totuși, moda abandonării câinilor la marginea orașului a revenit, deși practica este considerată una ilegală și e pedepsită de lege. Așa se face că sunt tot mai dese situațiile în care sunt descoperiți căței abandonați la periferiile orașului. În unele cazuri, cei care îi aduc până acolo dau dovadă de un primitivism și o cruzime ieșite din comun. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor spun că au găsit de mai multe ori căței legați în saci, lăsați pe terenuri virane, la marginea Sibiului și că uneori animalele prezentau urme de violență. 

Câți câini au fost abandonați în 2024 și câte adopții s-au înregistrat în Sibiu

Autoritățile locale și asociațiile care se ocupă cu îngrijirea animalelor străzii au adunat 318, respectiv 195 de câini de pe străzile municipiului Sibiu. Aceștia sunt duși în centre speciale unde sunt îngrijiți și tratați corespunzător până când vor reuși să își găsească stăpân. 

Potrivit Animal Life Sibiu, în anul 2024 au fost preluați aproximativ 195 de câini. Asociația a reușit să găsească familii adoptive pentru 174 de câini, din care unii erau locatari de acum 4 ani. Majoritatea animalelor care au fost preluate de asociație au fost cu probleme medicale, infecții și intoxicații. 

Angajații serviciului Primăriei care se ocupă de câinii fără stăpân au  reușit să  captureze un număr de 318 animale din cartierele aflate la marginea Sibiului precum Câmpșor, Veterani, Turnișor, Gușterița și Tropinii Noi. 

„ Anul acesta, în total au fost capturați 318 câini. Până la data de 10 decembrie, din adăpostul pentru câini fără stăpân au fost adoptate 143 de animale. Câinii ajung în adăpost după ce sunt capturați de pe domeniul public al municipiului Sibiu. Zonele din care echipele de ecarisaj au adunat anul acesta cei mai mulți câini sunt cartierele Câmpșor, Veterani, Turnișor, Gușterița și Tropinii Noi”, au declarat reprezentanții Primăriei Sibiu.

„Câinii aflați în grija noastră provin din tot județul. În general toate animalele preluate de noi au fost urgențe medicale, fie că este vorba de fracturi de toate felurile (membre, bazin, mandibulă) provocate în general de accidente auto, intoxicație cu substanțe, parvoviroză, panleucopenie, babesioza, infecții grave s.a”, au declarat reprezentanții Animal Life Sibiu. 

Câini cu lanțuri încarnate sau abandonați în saci legați

„Din păcate nu reușim să preluăm toate animalele aflate în nevoie, victimele abandonului depășind cu mult capacitatea noastră de cazare. Deloc de neglijat ca număr sunt câinii victime ale abuzului, abandonati în saci legați, câini cu lanțuri încarnate sau alte forme de violență”, au explicat pentru Tribuna reprezentanții Asociației Animal Life Sibiu.

Maria-Antonia OANA

Dragoș BAKO

Foto: Răzvan NEGRU

12 decembrie 2024 la 13:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 45 minute
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 5 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit