Creșă și grădiniță în Piața Cluj

Acasa >

Articol

Primăria Sibiu a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru construcția unei creșe și grădinițe în Piața Cluj. Valoarea finanțării astfel obținute se ridică la 8,5 milioane de lei, cea mai mare parte a investiției, 17,2 milioane de lei, urmând să fie însă asigurată de Primărie, din bugetul local. În această clădire se vor crea 30 de locuri noi în creșă și 60 în grădiniță. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“În ultimii ani am creat 275 de locuri noi în creșe și 280 în grădinițe, dar cererea este în continuare mare. Pentru a soluționa această problemă, am inițiat o serie de proiecte care să crească numărul de locuri disponibile copiilor cu vârstă preșcolară. Pe lângă proiectul de construcție a unei creșe și grădinițe în Piața Cluj, am obținut finanțare prin PNRR pentru construcția a 2 creșe pe str. Viitorului și respectiv pe Calea Poplăcii, proiect gestionat de CNI, care va face achiziția și va executa lucrările. De asemenea, am depus un proiect pentru construcția unei creșe și grădinițe pe Calea Șurii Mari, acesta aflându-se în prezent în evaluare.” spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Primăria Sibiu a realizat deja documentația DALI și proiectul tehnic pentru această investiție care constă în construcția unei clădiri cu subsol, parter și etaj și o suprafață utilă de peste 1.600 de mp care va fi amenajată astfel: 

– Subsolul va fi rezervat bucătăriei, spălătoriei și spațiilor tehnice

– La parter va funcționa creșa, cu 3 săli de grupă, fiecare cu câte un vestiar și un grup sanitar, o zonă multifuncțională cu  oficiu pentru servirea mesei și o zonă filtru, ce va include un spațiu destinat depozitării cărucioarelor, izolatorul cu grup sanitar și cabinetul medical. 

– Etajul va fi destinat grădiniței, cu 3 săli de clasă, grupuri sanitare și vestiare, precum și o zonă multifuncțională cu oficiu pentru servirea mesei. 

– În curte se vor amenaja spații verzi, alei și un loc de joacă.

Prin acest proiect se vor amenaja și rețelele de utilități în clădire: apă și canalizare, gaz, instalații sanitare și iluminat cu LED. Încălzirea se va realiza mixt, prin radiatoare, încălzire în pardoseală și ventiloconvectoare de tavan. Răcirea în sezonului cald se va face prin aceste ventiloconvectoare. Apa caldă va fi asigurată cu ajutorul a 10 panouri solare, iar energia electrică va fi asigurată prin panouri fotovoltaice montate pe terasa clădirii.

Clădirea va avea un sistem BMS (Building Management System) ce va monitoriza calitatea aerului interior, confortul termic, consumul de energie, apă rece și apă caldă din clădire, în scopul reducerii consumurilor.

 

Următorul pas este contractarea execuției lucrărilor, printr-o procedură de achiziție publică. 

28 mai 2024 la 15:06

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit