Copșenii pot solicita cartea electronică de identitate, la ei în localitate. Ce trebuie să facă

Cetățenii din Copșa Mică ce vor carte de identitate electronică (CEI) o pot obține de la ei din localitate, SPCLEP Copșa Mică începând de marți, 17 iunie eliberarea lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preluarea cererilor de eliberare a CEI va putea fi făcută doar în baza unei programări online pe hub.mai.gov.ro După programare, solicitantul va primi un email conținând instrucțiuni în vederea confirmării acesteia.

„În ziua și la ora stabilite, solicitantul se va prezenta la sediul SPCLEP Copșa Mică, în vederea depunerii documentelor necesare. Vor fi prezentate doar documente originale, care vor fi scanate si restituite solicitantului (nu vor mai fi întocmite și păstrate copii ale înscrisurilor, ca până acum).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul de lucru cu publicul în vederea depunerii solicitărilor de CEI va fi de luni până vineri, între orele 9:00 – 11:00.  Cărțile de identitate vechi se vor elibera în intervalul orar 12:00 – 14:00.

Taxa de eliberare pentru CEI se achită doar în cazul în care este solicitată pentru minorul sub 14 ani – taxa este de 67 de lei și poate fi achitată la CEC Bank sau la automatele Selfpay. Pentru persoanele care au împlinit 14 ani, prima CEI se eliberează gratuit, în limita primelor 5 milioane de cărți eliberate la nivel național.

Termenul inițial estimat de eliberare a cărții electronice este de aproximativ 10 zile lucrătoare. După operaționalizarea CEI la nivelul întregii țări, este de așteptat ca acest termen să scadă.

Până la ridicarea CEI, cărțile de identitate actuale (model 1997) aflate în termen de valabilitate, vor fi lăsate în posesia solicitanților, urmând a fi predate la momentul ridicării cărții electronice.

Precizăm că eliberarea CEI nu este obligatorie. Cărțile de identitate actuale (model 1997) rămân valabile și vor putea fi utilizate potrivit destinației, până la data expirării”, au transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

Sursa foto: facebook Primăria Copșa Mică

Autor
18 iunie 2025 la 11:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 minute
Universitatea “Lucian Blaga”, pe poziția 2 pe țară la calitatea în educație, în clasamentul THE Impact Rankings pe 2025
Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu se situează anul acesta pe poziția 3 în țară și în intervalul 401-600...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 58 minute
Guvernul dă start diplomelor de absolvire cu cod QR
În şedinţa de guvern din 18 iunie s-a aprobat, ca să se dea startul actelor de studii digitalizate,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Finanţare europeană pentru un coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici
Primăria Sibiu și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru crearea unui coridor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Pogramul Rabla a fost sistat de guvern până la… formarea noului guvern
Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că suspendă derularea tuturor programelor de finanțare aflate în desfășurare, până la...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Și autobuzele pentru elevi intră în vacanță
Vineri, elevii vor intra în vacanță. Ca urmare nici autobuzele destinate transportului copiilor la școli nu vor mai...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Drone pe cerul Tălmaciului
Astăzi, cerul de deasupra Tălmaciuui este brăzdat de drone, care efectuează zboruri utilitare, în scopul cartografierei 3D a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit