Copiii, invitați la o călătorie printre stele, alături de Micul Prinț, la Teatrul „Gong”

Una dintre cele mai frumoase povești din lume, „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry va fi prezentat celor mici pe scena Teatrului „Gong”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O poveste emoționantă, cu gingășie și mult umor îi așteaptă pe cei mici să călătorească alături de copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii și visează să revină pe asteroidul B612 unde îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta.

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul „Gong”, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită. Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa”, au transmis reprezentnații Teatrului „Gong”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alături de Micul Prinț interpretat de Carol Pușcariu în vârstă de 10 ani, din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului „Gong”: Paul Bondane, Eliza Păuna și Lucia Barbu. Spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.     

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică, 10 noiembrie, de la ora 11:00.

Accesul la oricare din reprezentațiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00.

Sursa foto: facebook Teatrul „Gong”

(I.D.)

 

 

06 noiembrie 2024 la 11:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 14 ore
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 16 ore
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 16 ore
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit