Copiii în şezătoare, la Racoviţa

Acasa >

Articol

“De la mic la mare, ne strângem în șezătoare!” – sub acest îndemn – simbol, copiii din Racoviţa şi Sebeşu de Sus sunt invitaţi vineri, 14 octombrie, începând cu ora 15,30, la Căminul Cultural Racoviţa, pentru a participa la o şezătoare mai specială, în cadrul căreia vor învăţa multe din frumoasele obiceiuri şi tradiţii specifice acestei zone. “Copiii în șezătoare” este un eveniment realizat în cadrul proiectului “Solidari cu copiii singuri acasă” și se se dorește a fi un mijloc de transmitere a obiceiurilor și tradițiilor, specifice locului nostru drag, tinerelor generații”, ne informează primarul comunei Racoviţa, Andreea Voicu. Pe lângă copiii din cele două sate aparţinătoare, participanţi la proiectul “Solidari cu copiii singuri acasă”, la inedita şezătoare vor participa, Grupul de Șezătoare din Racovița, Grupul Vocal “Flori Racovicene” și elevi ai Școlii Gimnaziale Racovița. Vă așteptăm cu drag pe toți cei care iubiți tradițiile și folclorul strămoșesc! Proiectul "Solidari cu copiii singuri acasă" este realizat în baza parteneriatului dintre: Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Fundația Europeană pentru Consultanță, Implementare și Dezvoltare (FECID) și Primăria comunei Racovița, cu finanţare din fonduri europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

14 octombrie 2022 la 07:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 3 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit