Convoi militar, lovit de o mașină în zona Broscărie. O studentă a fost rănită

Acasa >

Articol

O studentă în vârstă de 20 de ani a lovită de o mașină, în timp ce se deplasa, în convoi militar, în zona pasajului de traversare a autostrăzii, din Zona Industrială Est. Accidentul a avut loc luni dimineața, în jurul orei 04.45.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit și din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un sibian în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare spre strada Podului, într-o zonă iluminată public, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat o tânără în vârstă de 20 de ani, care se deplasa într-o coloană militară semnalizată corespunzător cu antemergător și premergător, cu veste reflectorizante, cu două steaguri de culoare roșu și galben și o lanternă.

Tânăra a fost transportată la spital conștientă.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea unității de parchet competente, să fie stabilite cauza și circumstanțele exacte în care s-a produs acest accident rutier. (L. B.)

07 iunie 2022 la 13:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
S-au numărat voturile exprimate în jumătate din secțiile sibiene: George Simion continuă să conducă detașat!
Actualizare 22.05: George Simion conduce detașat în preferințele sibienilor, cu un procentaj de 49,02% și 16.057 voturi, după numărarea...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit