Conferințele ASTRA – noi dezbateri în luna decembrie

În această lună, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează două noi dezbateri în cadrul programului cultural "Conferințele ASTRA”, pe teme de interes pentru comunitate: „Ce-am avut și ce-am pierdut? – Libertățile românilor la 35 de ani de la Revoluție”, în 18 decembrie a.c., ora 18 și „Ziua Sibiului – O poveste despre oameni”, în 20 decembrie a.c., ora 18:30. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirile se vor desfășura în spațiul American Corner Sibiu (Str. G. Barițiu, nr. 7, et. 5) și vor fi moderate de Valer Cosma, directorul Bibliotecii ULBS și Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii ASTRA. Pentru a crea un cadru cât mai accesibil, publicul va putea urmări discuțiile atât fizic, din sală, cât și în mediul online, evenimentele fiind transmise în direct pe pagina de Facebook a bibliotecii ASTRA.

Prima dintre cele două dezbateri – „Ce-am avut și ce-am pierdut? – Libertățile românilor la 35 de ani de la Revoluție” – abordează un subiect dificil pentru societatea românească postdecembristă, propunându-și să pună în balanță beneficii și pierderi percepute în ultimele decenii. Revoluția Română a marcat trecerea de la regimul comunist la democrație, iar evidențierea celor trei decenii și jumătate de la acest eveniment istoric constituie un bun prilej de analiză a evoluției drepturilor și libertăților în perioada care a asuccedat momentele sângeroase din 1989. Invitații întâlnirii vor fi: Mihai Balaban, antreprenor și specialist în management strategic, lect. univ. dr. Sabina-Adina Luca, politolog, lect. univ. dr. Bogdan Gheorghiță, prodecan în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Cosmin Pal, jurnalist și redactor la publicația „Sibiu 100%”. Aceștia vor discuta, din mai multe perspective, despre progres, stagnare sau regres în perioada postcomunistă. Este o provocare lansată fiecărui român de a face un bilanț propriu referitor la cei 35 de ani provocatori, bilanț a cărui concluzie să constituie un important reper pentru viitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea de-a doua dezbatere programată la Biblioteca ASTRA Sibiu, în cadrul „Conferințelor ASTRA”, este dedicată celebrării Zilei Sibiului, marcată anual pe data de 20 decembrie. Sub titlul „Ziua Sibiului – O poveste despre oameni”, evenimentul propune o incursiune în istoria și identitatea culturală a orașului de pe Cibin, evidențiind modul de viață al sibienilor în diverse perioade istorice, precum și transformările prin care a trecut această comunitate de-a lungul timpului. Dezbaterea își propune să exploreze momente definitorii din evoluția orașului, alături de contribuțiile remarcabile ale locuitorilor săi la patrimoniul național și european. Discuțiile vor aborda perspective variate asupra acestui spațiu al diversității și dialogului intercultural, dar și provocări sociale și politice care l-au modelat. Invitate la dezbatere vor fi: dr. Raluca Maria Frîncu, muzeograf la Muzeul Național Brukenthal, dr. Karla Roșca, muzeograf la Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerius“, din cadrul Muzeului Astra, dr. Daniela Stanciu-Păscărița, asist. univ. în cadrul ULBS și dr. Claudia Urduzia, muzeograf la Muzeul Național Brukenthal.

„Programul cultural «Conferințele ASTRA» continuă să câștige aprecierea și interesul comunității sibiene, consolidându-se ca un reper în peisajul cultural al județului. Prin aceste întâlniri, reușim să punem în discuție subiecte de actualitate și de interes, răspunzând astfel nevoilor și curiozităților unui public divers. Fiecare dezbatere devine o oportunitate de a explora împreună teme esențiale pentru societatea contemporană, oferind nu doar informații, ci și un spațiu deschis pentru dialog și reflecție. Ne bucurăm să constatăm că publicul nostru se implică activ, atât în format fizic, cât și online, ceea ce demonstrează că aceste conferințe răspund unor nevoi reale de cunoaștere și dezbatere. Biblioteca ASTRA își propune să rămână un centru al ideilor și al comunității, un loc în care cultura, istoria și perspectivele variate se întâlnesc pentru a construi un prezent mai bine înțeles și un viitor mai bine conturat.”, a declarat directorul bibliotecii, Răzvan Pop. 

Autor
16 decembrie 2024 la 15:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit