Conducerea Historic Cafes Route vine în vizită la Palatul Brukenthal Avrig

Acasa >

Articol

În perioada 23 – 27 martie, membrii conducerii executive a Historic Cafe Route (Ruta Cafenelelor Istorice), o inițiativă a Consiliului Europei ce are ca scop protejarea și promovarea culturii, patrimoniului, istoriei, artei, arhitecturii, gastronomiei, cafenelelor istorice, vor fi prezenți la Avrig, cu prilejul desfășurării unei serii de activități ce vor marca admiterea restaurantului din cadrul Palatului Brukenthal Avrig (Brukenthal Palace Cafe) în cadrul prestigioasei rețele europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea mai importantă activitate programată pentru perioada vizitei importantei delegații la frumosul complex baroc din Avrig este ceremonia de învestire cu titlul onorific de Ambasador al Historic Cafe Route a domnului Arnold Gunter Klingeis, eveniment programat pentru 25 martie. La sfârșitul lunii februarie, în cadrul unei întâlniri desfășurate la Paris, Consiliul Director al Historic Cafe Route a aprobat această numire.

De asemenea, cu prilejul acestei deplasări, conducerea rețelei va organiza o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi oferite informații interesante despre această inițiativă (activități, membri, mod de organizare, proiecte etc).

Această deplasarea în România va fi folosită și pentru demersuri ce au ca scop extinderea rețelei europene a cafenelelor istorice, astfel că vor fi efectuate vizite de evaluare în mai multe orașe din țară, pentru identificarea locurilor ce pot accede în H C R, precum și pentru pornirea demersurilor de acceptare, vizita in Romania se încheie luni în 27 martie după o întalnire de lucru la Ministerul Culturii la Bucuresti.

 

Custom Image

Historic Cafes Route (H C R) are, până în acest moment, 90 de membri din 15 țări ale Europei, dar numărul acesta crește constant, dorința de a fi reper al unei călătorii uimitoare prin locuri frumoase și faimoase ale ”bătrânului continent” fiind, cu adevărat impresionantă.De asemenea rețeaua urmează a fi extinsă în jurul mapamondului incluzând și țările în care se produce cafea, cafeaua probabil fiind una din cele mai băute băuturi din lume.Toți membrii acestui proiect trebuie să respecte valorile și principiile Consiliului Europei și anume drepturile omului, democrația culturală, diversitatea, înțelegerea reciprocă și schimburile transfrontaliere.

https://historiccafesroute.com/brukenthal-palace-cafe/

 

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

14 martie 2023 la 13:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit