Concurs inedit lansat de Teatrul „Gong”, pe tema consumului de droguri în rândul adolescenților

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conducerea Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu lansează un concurs inedit. În cadrul acestuia, adolescenții sunt invitați să contribuie la dezvoltarea unui nou spectacol, pentru a face o cronică provocatoare asupra lumii din jur.

„Dincolo de statistici alarmante, există întotdeauna oameni, istorii și drame. Căutăm povești și mărturii de viață despre ce înseamnă să fii adolescent azi și cât de tentat ești să încerci să iei droguri. Ce ai văzut în jur și ce te-a impresionat sau speriat? E cool să reziști tentației sau, din contră, ceilalți din grup te vor considera fricos? Puteți alege să scrieți orice fel de text (eseu, jurnal, povestire, scrisoare), care să nu depășească 5000 de semne”, transmite conducerea Teatrului „Gong.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poveștile cu potențial vor fi dezvoltate apoi într-un workshop de scris, la care adolescenții vor lucra împreună cu scriitoarea Ana Maria Sandu și cu actrița Nicoleta Lefter.

Textele pot fi trimise pe e-mail, la proiecte(@)teatrulgong.ro, până în data de 30 martie, ora 16:00.

Trei dintre cele mai creative lucrări vor fi premiate cu câte 500 de lei.

 

21 martie 2023 la 20:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit