Concurs de Ziua Națională a Înotului, la Mediaș

Din anul 2021, la noi în țară ziua de 19 iulie este Ziua Națională a Înotului, ce este marcată de federația națională de specialitate, cluburi, asociații și alte persoane juridice sau fizice interesate, prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre structurile sportive ce pregătesc diverse evenimente cu acest prilej se află și Clubul Sportiv „Delphin” Mediaș, care, în parteneriat cu Primăria municipiului Mediaș și Club Sportiv Municipal Mediaș, organizează un concurs de înot. Competiția se va desfășura sâmbătă, 19 iulie, începând cu ora 10, la Bazinul de înot didactic de pe strada Blajului nr. 4A, Mediaș.

„Concursul de înot se adresează tinerilor și copiilor începând cu vârsta de 5 ani, care vor putea concura la diferite probe caracteristice acestui sport, pe diferite categorii de vârstă. Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și medalii”, transmit organizatorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
16 iulie 2025 la 13:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 56 minute
Copiii sunt protejaţi în România de orice, numai de muzica lor, nu
Pot să vină 1.000 de organizatori, trapperi, rapperi, openmainzi sau aplaudaci din zona "Bravo Selly" dar dincolo de...
Actualitate
9 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Premieră la Teatrul “Radu Stanca: “Union Place” se joacă în trei limbi, cu distribuție internațională
Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu prezintă în premieră, în septembrie, spectacolul "Union Place" de Elise Wilk, regia Cristian...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.07.2025 Loc. ŞELIMBĂR:...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Conducere fără permis la Săcădate, alcool la volan în Şelimbăr şi brăţară electronică la Răşinari
IPJ Sibiu informează că miercuri, poliţiştii din Avrig au reţinut un tânăr de 25 de ani, din Săcădate,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Poliţiştii au împărţit şoferilor materiale informative anticorupţie
Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Aproape 75% din rezultatele de la definitivat, contestate
Inspectoratul şcolar Judeţean Sibiu infomează că 77,67% dintre rezultatele de la examenul de definitivat au fost contestate de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Ionică de la Vâlcea, cel mai vechi comerciant din Piața Cibin. De 50 de ani vinde fructe și legume, spune poezii și îi binedispune pe clienți
De 50 de ani Ionică, cum îi spun apropiații, vine zilnic în Piața Cibin. Vinde porumb, fructe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
În avanpremieră pentru „Exploratori în Satul Luminii” (Sadu), este prezentat cel mai nou traseu de ciclism montan
Cel mai nou traseu de ciclism montan realizat în Sadu și împrejurimile localității, va fi prezentat celor interesați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Lucrări la rețelele de apă, canalizare și gaz pe mai multe străzi din Sibiu. Unde se lucrează
Pe lângă lucrările de reparații străzi, în oraș continuă și cele de investiții pentru modernizarea rețelelor de apă,...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Biserica organizează Școala de Vară, la Râu Sadului
Pentru copiii și adolescenții care nu au încă planuri pentru perioada imediat următoare, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
A ieșit cu mașina din curte și a lovit un minor pe trotuar
Un accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe Bulevardul Victoriei. O șoferiță a ieșit din...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 6 ore
„Burduf Challenge – Made la Stână”, eveniment sportiv și gastronomic, la Râu Sadului
Cea de-a șaptea ediție a evenimentului sportiv și gastronomic „Burduf Challenge – Made la Stână”, organizat de Asociația...
Actualitate
2 min de citit