Concurență pentru Daniel Paraschiv, Buhăcianu și Hora, în ofensivă! Un internațional croat de tineret, format de Dinamo Zagreb, ajunge la FC Hermannstadt

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clubul sibian a anunțat, sâmbătă, transferul unui vârf de atac în vârstă de 24 de ani. Matko Babic este un produs al academiei de tineret a lui Dinamo Zagreb, iar până să ajungă la FC Hermannstadt, a trecut pe la 7 echipe din țara sa natală, Cehia și Cipru.

Babic poate evolua atât vârf împins, cât și la mijlocul terenului, în flancul stâng, acolo unde, de obicei, antrenorul Marius Măldărășanu se bazează pe jucători under-i, fie Alexandru Oroian, fie Călin Popescu au Dragoș Iancu, ultimul sosit în vară de la Gaz Metan Mediaș, sau în spatele vârfului împins. El are în palmares trei selecții în naționala U21 a țării sale, iar pe site-urile de specialitate este cotat la suma de 350.000 de euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Matko Babic vine la FC Hermannstadt de la AEL Limassol, iar în carieră, după clubul care l-a format, Dinamo Zagreb, a mai trecut pe la NK Rudes și NK Lokomotiva Zagreb, toate trei din Croația, Karvina din Cehia și PAEEK (Cipru).

Anunțul transferului lui Babic a fost făcut de clubul sibian pe pagina de Facebook. ”Matko Babic este un vârf de atac croat, fost internațional U21 (3 selecții), care a fost format la academia de tineret a clubului Dinamo Zagreb. Atacantul în vârstă de 24 de ani mai poate evolua și ca mijlocaș stânga sau ca «vârf retras». Matko este cotat la suma de 350.000 euro pe site-urile de specialitate, iar în CV-ul său se regăsesc echipe ca NK Zagreb, NK Rudes, NK Lokomotiva , HNK Rijeka, toate din Croația, Karvina din Republica Cehă, PAEEK și AEL Limassol din Cipru. În sezonul 2019/2020, Babic a câștigat Cupa Croatiei alături de HNK Rijeka. În sezonul trecut, Matko a evoluat în 28 de meciuri pentru AEL Limassol, a înscris 4 goluri și a oferit un assist”, a notat clubul de pe ”Municipal”.

În acest sezon, Matko Babic va îmbrăca tricoul cu numărul 77 la FC Hermannstadt. Clubul sibian nu a amintit însă perioada pe care se întinde angajamentul croatului.

 

Autor
24 septembrie 2022 la 13:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 3 secunde
FC Hermannstadt are doi jucători în Echipa etapei”. Cîbuz și Balaure, remarcați după remiza cu FCSB, pe ”Ghencea”
Echipa sibiană a făcut un meci bun pe terenul campioanei, fiind aproape de a obține toate cele 3...
Sport
4 min de citit
acum 2 minute
Acum 20 de ani pe vremea asta, în iulie 2005
Acum 20 de ani pe vremea asta era, paradoxal, tot iulie. Însă nivelul de trai era relativ ascendent...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Patru echipe de la ACS Champions, calificate la turneul final al Campionatului Național de Beach Volley U18. Și ”panterele” U16 intră în lupta pentru medalii
În urma rezultatelor obținute la ultima etapă a Campionatului Național de Beach Volley de la Oradea, patru echipe...
Sport
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibianul Cătălin Vulc, pe banca naționalei vicecampioană en-titre a Asiei. ”Este o onoare și o nouă provocare pentru mine!”
”Secundul” lui CSU Sibiu va face parte din staff-ul lui Miodrag Perisic la prima reprezentativă a Libanului. Prima...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Se caută voluntari pentru „Exploratori în Satul Luminii”
Pentru asigurarea unor condiții de desfășurare cât mai bune, coordonarea participanților și diverse alte activități specifice, organizatorii celei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dacă obțin suma corectă, acționarii lui Hermannstadt promit că-l ”livrează” personal pe Ianis Stoica!
După Tiago Goncalves, transferat la Ujpest, în Ungaria, FC Hermannstadt e aproape de a-l valorifica și pe Ianis...
Sport
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(CRONICA) Șah la… ”regină”! Campioana evită matul cu un gol în prelungiri. Sibienii continuă seria rezultatelor pozitive cu FCSB
FC Hermannstadt a debutat cu un rezultat de egalitate în noua ediție a Superligii, obținut pe terenul campioanei...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt o ține în șah pe campioana FCSB, pe ”Ghencea”. Sibienii puteau lua toate cele 3 puncte, dar sunt egalați în prelungiri
Sibienii pleacă de pe terenul campioanei FCSB cu un punct, dar au fost aproape de a le lua...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter pierde primul joc oficial de la promovarea în Liga 3. ”Bleu-albaștrii”, învinși în Cupa României. Călin Moldovan a fost la meci
Cu pregătirea reluată de-abia de trei zile și fără mai mulți jucători de bază, campioana județului Sibiu, FC...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Simone Tempestini se mai impune o dată în Raliul Sibiului Bilstein
La capătul unui raliu solicitant, întins ca de obicei, pe două zile, însumând 130 de kilometri de probe...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Tiago Goncalves pleacă de la FC Hermannstadt. Portughezul ajunge în Ungaria
Deși anunțat în lotul pentru sezonul care a debutat vineri, Tiago Goncalves va ajunge în Ungaria, la Ujpest,...
Sport
2 min de citit