Concert de Crăciun, pe scena Căminului Cultural din Șura Mare

Acasa >

Articol

Locuitorii din Șura Mare și Hamba sunt chemați să primească marea veste a Nașterii Mântuitorului. Autoritățile locale au pregătit pentru ei, Concertul de Crăciun, care va avea loc la Căminul Cultural din Șura Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe scenă vor urca, într-un spectacol extraordinar, să le vestească Nașterea lui Hristors, Paula Hriscu, Neluțu Hordobeț, Diana Dicoi, Alexandru Crișcă, Ioana Câmpean, Andra Hordobeț, Traian Stoiță, Georgiana Marin, Andra Munteanu, Ioana Maier, Ramona Agârbicean, Ioana Șerban, Tamara Șerban, Corul parohial „Zestrea Slimnicului”, corul Școlii Generale „Andrei Șaguna”, din Șura Mare, Ansamblul de dansuri „Șura Mare”, corul parohiei Bisericii Ortodoxe din Șura Mare, grupul vocal „Daniel Rosalim” Șura Mare, corul Bisericii penticostale „Elim” din Șura Mare, Asociația Șura Mare Culturală. Evenimentul va fi prezentat de Izabela Tomiță. Intrarea va fi liberă.

„Ultimul eveniment cultural al anului 2024, Concertul de Crăciun, cel mai înălțător moment în care primim cu toții vestea nașterii Pruncului Hristos prin glasurile colindătorilor, se dorește a fi prilej de bucurie pentru toți locuitorii comunei Șura Mare și ai satului Hamba! Așadar, haideți să fim gazde primitoare pentru colindătorii ce vor poposi la Centrul Cultural Șura Mare, duminică, 22 decembrie, începând cu ora 17:00, să ne deschidem larg sufletele și să primim binecuvântarea”, au transmis reprezentanții Primăriei Șura Mare.

Sursa foto: facebook Primăria Șura Mare

(I.D.)

18 decembrie 2024 la 10:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit