Compartimentul de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaş, dotat cu aparatură performantă

Proiectul "Bine ai venit pe lume!", derulat în perioada 01.12.2021 – 30.09.2022, finanţat de Fundaţia Vodafone România, cu sprijinul Primăriei Mediaş, s-a încheiat cu succes. Compartimentul Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Mediaş este acum mai performant graţie noilor dotări, precum şi a instruirii personalului în cadrul cursului de formare profesională privind reanimarea neonatală.
Modernizarea Compartimentului de Neonatologie a avut loc la iniţiativa Asociaţiei Prompt Maternity&Critical Care, cu scopul îmbunătăţirii asistenţei medicale acordate nou-născutului cu risc tratat în cadrul spitalului. În parteneriat cu Spitalul Municipal Mediaş şi Primăria municipiului Mediaş, aceasta a înaintat proiectul către Fundaţia Vodafone România, care a decis să îl finanţeze în proporţie de 90 la sută alături de alte cinci proiecte declarate câştigătoare la nivel naţional în programul "Fondul Viaţă pentru Nou-Născuţi". Principalul obiectiv al proiectului este scăderea ratei complicaţiilor asociate prematurităţii şi implicit a ratei mortalităţii neonatale. Ca urmare, au fost asigurate mijloace necesare resuscitării, stabilizării, monitorizării şi transferului în siguranţă la unitatea de competenţă.
Întreaga aparatură achiziţionată, în valoare de 280.000 de lei, a fost instalată şi este în prezent funcţională. Cea mai mare parte a investiţiei o constituie patru concentratoare de aer, vitale în reanimarea neonatală, dar lista achiziţiilor este mult mai mare. "Acest proiect ne ajută în modernizarea Secţiei de Neonatologie. Presupune achiziţionarea de aparate noi: mese radiante cu modul de resuscitare, aparate de aer comprimat pentru reanimarea nou-născuţilor, în condiţiile în care se realizează cu amestec de aer şi oxigen, apoi monitoare performante, aspiratoare de secreţii, injectomate, practic aparatura necesară funcţionării în bune condiţii a secţiei.", a declarat coordonatoarea proiectului dr. Irina Muţiu, medic neonatolog şi pediatru în spital.
Fondurile obţinute au fost utilizate cu chibzuinţă astfel încât, pe lângă aparatura propusă a fi achiziţionată iniţial, au ajuns şi pentru cumpărarea de echipament Quick RedGo pentru testarea proteinei cereactive, dar şi a 8 pătuţuri pentru nou născuţi.
De la finalizarea proiectului şi până acum au beneficiat deja de noua aparatură zeci de bebeluşi, între care 15 prematuri.
Cursul de reanimare neonatală, susţinut de o echipă medicală coordonată de dr. Livia Maria Ognean, cadru universitar în specializarea neonatologie la Facultatea de Medicină din cadrul ULBS, şef secţie neonatologie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean din Sibiu, s-a desfăşurat la jumătatea lunii iulie şi a cuprins, pentru partea teoretică, 14 module. La final a avut loc partea practică, participanţii exersând pe manechine tehnicile de resuscitare corectă la naşterea nou-născutului, stabilizarea, transferul în siguranţă.
La cursul de formare profesională, acreditat de Colegiul Medicilor şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, au participat 9 medici şi 23 de asistente şi moaşe din cadrul Secţiei de Ginecologie, Compartimentul de Neonatologie şi Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Mediaş.
Dr. Livia Maria Ognean a apreciat deschiderea manifestată de echipa din Mediaş pentru a se perfecţiona şi a utiliza la maxim noile dotări. "Aparatura primită e enorm de importantă, pentru că, în primul rând, la Mediaş nu exista aer (nr – aer medical). Ori reanimarea nou-născuţilor se face combinând aerul şi oxigenul. Aparatele pe care le-au primit colegii le permit să facă reanimare neonatală aşa cum e indicat la nivel mondial.", a transmis dr. Livia Ognean, cu referire la cele 4 concentratoare de aer.
Proiectul "Bine ai venit pe lume!", finanţat prin programul "Fondul Viaţă pentru Nou-Născuţi", Împreună putem ţine România în viaţă, s-a bazat pe un parteneriat între Asociaţia "Prompt: Maternity&Critical Care" din Mediaş (condusă de dr. Edvin Vaso, medic primar obstetrică-ginecologie, şeful secţiei obstetrică-ginecologie), Spitalul Municipal Mediaş şi Primăria Municipiului Mediaş (care a asigurat 25.000 de lei ca parte din cofinanţare a proiectului).
Spitalul Municipal din Mediaş, aflat în subordinea Primăriei, deserveşte 120.000 de locuitori din municipiu şi împrejurimi, dintre care mai mult de jumătate provin din mediul rural. Compartimentul de Neonatologie este dotat cu 20 de paturi, din care şase pentru prematuri. "Media naşterilor în ultimii cinci ani este de 700 de naşteri de nou-născuţi pe an, dintre care o parte prezintă probleme medicale. Se transferă la Maternitatea Sibiu 5 la sută din copiii născuţi la Mediaş", arată dr. Irina Muţiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
23 octombrie 2022 la 21:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
Drumuri și Poduri Sibiu a mai trecut prin astfel de situații. „Sunt măsuri pe care suntem nevoiți să le aplicăm: Situația la nivel județean și național o cere”
Bugetul redus cu 30% și constrângerile impuse prin decizii guvernamentale influențează activitatea companiei Drumuri și Poduri Sibiu. „Am...
Actualitate
10 min de citit
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Ce facem în weekend: petrecem în muzeu, mergem în drumeții, la teatru sau la concert
Weekend-ul care se apropie este plin de evenimente, la care sibienii pot participa, mai ales că vremea este...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 15 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 16 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit