În anul de graţie 2017, la Editura ARmanis apăsrea o nouă carte semnată de Walter Johrend, "Confesiuni bipolare", primită cu simpatie de criticii de serviciu şi de cititorii profesionişti. Recent, am răsfoit-o cu aceeaşi curiozitate ca de fiecare dată când mă aflu în faţa unor pagini semnate de profesorul poet. Ca să văd dacă îmi daţi dreptate, vă reproduc câteva stihuri:"Ci­neva spunea/că animalele sunt mai curate/decât oamenii/ fiindcă nu poartă haine./Acel cineva/nu te-a văzut ni- ciodată/îmbrăcat în doliu "şi" E plin de idioţi pe lumea asta,/motiv pentru care/am devenit realist./Începusem să cred în oameni "sau" Mi s-a sinucis o muscaliţă/ în paharul cu bere/Am vrut să o resuscitez./Degeaba./ Puşculiţele de oţet/nu vor să îmbătrânească". * Numai ştirilr rele sunt… bune. Se pare că asta e prima regu­lă pe care le-o bagă în capetele seci ale studenţilor la jurnalism universitarii de modă nouă. "O ştire bună nu-i ştire şi nu atrage pe nimeni, cititorii fiind ahtiaţi după crime, accidente, violuri, catastrofe, războaie, pandemii, calamităţi .Deduc că e sunt un receptor atipic ocolind aceste domenii mult cultivate de mass-media. Iar din zecile de programe tv selectez cu parcimonie câteva şi acelea pe bucăţele, evitând cât mai mult posi­bil gargara politică. * Ideea că trebuie să-i dai cititorului-ascultătorului ştiri senzaţionale mi se pare o tâmpenie inventată de nişte inşi comozi, superficiali inculţi. Şi în Occident apar tabloide, emisiuni tv de joasă speţă, dar într-o cantitate mai mică, iar jurnaliştii-moderatori nu se transformă în propagandişti ai unor indivizi ori partide. Un gazetar francez a obser­vat fenomenul şi nu s-a sfiit să spună: "Presa românească nu are cultura dezbaterii pe fondul problemelor, lu­crurile sunt amestecate, ştirile n-au coerenţă, totul devine o opinie personală, care foloseşte un limbaj inacdecvat la voi, presa nu are bani şi atunci, în func­ţie de sponsori, îşi schimbă opiniile. "Corect, doar că circul nu poate ţine loc de pâine. * N-am înţeles de ce mai cheltuiesc unii bani pe publicitate. De curiozitate, am sunat la câteva firme care anunţau angajări. Culmea, toate posturile mai răsărite erau ocupate sau mi se sugera să trimit un CV pe lista de aşteptare.. Se adeverea ce deja bănuiam: posturile mai bine plătite sunt ocupate dinainte, anunţul fiind doar o forma­litate solicitată de lege (cam cum e şi cu licitaţii­le la cumpărături). * N-am numărat câţi dintre prie­tenii mei au devenit doctori după 1990, dar vă spun cinstit că nu mi se par mai deştepţi decât înainte. (În 1970 eram sublocotenent în rezervă, acum sunt că­ pitan în retragere şi-am uitat şi ce ştiam atunci!) * După reclama nebună care se face la tv la tot fe­lul de medicamente şi suplimente alimentare, un străin ar putea crede că suntem un popor bolnav fără spe­ranţă. Nu-i destulă mizerie şi sărăcie în jur, ne mai sperie şi ăştia, ca să ne ia somnul care ne-a mai rămas. 40 de ani nu mi-am făcut analize. După 70 de ani am început să frecventez laboratoarele şi sunt tot prin spitale…