Cheia succesului, la Șelimbăr: ”Când câștigi, câștigi, jucătorilor le intră-n sânge. Nu mai poate să-i oprească nimeni pe băieții ăștia”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSC Șelimbăr este revelația actualului sezon din Liga 2 după ce a reușit să termine sezonul regular pe primul loc, pe care l-a ocupat în majoritatea primelor 19 etape.

Cornel Stănilă, directorul general al ”călăreților roșii”, susține că acum sunt culese roadele din perioada de la promovare încoace. Oficialul Șelimbărului e de părere că jucătorii lui Claudiu Niculescu au căpătat încredere de la un meci la altul, dar și că, în obținerea acestei performanțe, au cântărit foarte multe lucruri, mai puțin cunoscute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”După o muncă de doi ani și jumătate, Șelimbărul culege roadele. Sunt foarte multe lucruri, plecând de la selecția jucătorilor, plecând de la obiectivele pe care ți le propui, plecând de la modul în care motivezi jucătorii, inclusiv din punct de vedere financiar… Totul contează, ce staff tehnic ai, ce jucători aduci, ce stabilitate financiară ai. Credeți-mă, e o muncă enormă în spate. Lumea vede foarte puține, dar este o muncă enormă, o muncă enormă. Și Șelimbărul, la fel ca și Corvinul… Uite și Corvinul, alt model de urmat”, a mai spus Stănilă la Sport Total FM.

 

Comparația cu Bayer Leverkusen

 

Întrebat dacă nu consideră că și lipsa presiunii asupra jucătorilor, în sensul că aceștia, indiferent dacă se vor clasa pe unul din primele două locuri la finalul sezonului, sau mai jos, nu au de pierdut, Stănilă a dat exemplul liderului din Bundesliga, Bayer Leverkusen. În prima ligă din Germania, după mulți ani în care titlul a fost ”confiscat” de Bayern Munchen, la finalul actualei ediții laurii de campioni ar putea ajunge în curtea altei echipe.

Custom Image

”Vreau să vă-ntreb un lucru: Bayer Leverkusen are presiune? Vă spun eu care e secretul. Este o mașinărie (n.a. la Șelimbăr) în momentul de față, mașinărie pe care e foarte greu s-o oprească cineva. Credeți-mă! Când câștigi, câștigi, credeți-mă că (n.a. jucătorilor) le intră-n sânge. Nu mai poate să-i oprească nimeni pe băieții ăștia. La fel e la Leverkusen, credeți-mă! Leverkusen avea obiectiv câștigarea campionatului? Au câștigat, au câștigat și iar au câștigat, s-a creat o mașinărie care câștigă… La fel e la Șelimbăr în momentul de față, credeți-mă! Ăsta este secretul, când capeți încredere în tine, când îți câștigi mentalitatea pe care eu de mult timp am vrut s-o dobândească jucătorii la echipa asta și oamenii din jurul acestei echipe, când ai o mentalitate de învingător… O mentalitate sănătoasă poate să creeze rezultatele? Credeți-mă că doar asta poate să le creeze”, a adăugat Stănilă.

 

Chindia și Argeșul, exemple de… neurmat!

 

Stănilă consideră că bugetele impresionante ale unor echipe nu le asigură acestora automat succesul, mai ales dacă susținerea financiară este asigurată de autoritățile locale, chiar dacă nu în mod direct, motiv pentru care cei din administrație se implică în viața sportivă a cluburilor. Oficialul Șelimbărului consideră că presiunea pusă de edilii locali sau județeni care asigură o parte consistentă din bugetul cluburilor respective, din bugetul Consiliului Local sau al celui Județean, este dăunătoare.

”Dacă luăm modelul altor cluburi, nu vreau să le dau numele, care au investit bani de trei ori mai mulți ca Șelimbărul, uite că n-au reușit, sunt unde sunt. (…) Legat de presiune, poate presiunea vine și de acolo (n.a. de la autoritățile locale sau județene). La Șelimbăr, chiar avem un primar care se implică foarte mult, enorm de mult. Și consilierii locali, dar doar pe partea administrativă, doar pentru a oferi condiții cât mai bune. Niciodată nu s-au implicat pe latura sportivă, dimpotrivă, au susținut cât de mult au putut ei doar din punct de vedere administrativ. În momentul în care intervii și pui o presiune fantastică pe tot ce înseamnă partea sportivă, probabil și jucătorii sau antrenorii de la cluburile respective – așa cum s-a și întâmplat de altfel – cedează. Vorbim de două cluburi de tradiție (n.a. Chindia și FC Argeș). (…) Se-ntâmplă să clachezi, dar nu putem să venim tot timpul să spunem: «Da, dom'le, e presiunea competiției și Șelimbărul joacă fără presiune». Păi de ce? Șelimbărul joacă să câștige această competiție, Șelimbărul joacă pentru locul întâi. Șelimbărul n-a cedat un metru”, a mai spus directorul general al ”călăreților roșii”.

 

Performanță cu bani puțini. Iată exemplele!

 

La polul opus, primele trei echipe clasate la finalul sezonului regular în Liga 2, Șelimbărul, Slobozia și Corvinul, au un buget mult mai mic decât echipele date de exemplu mai devreme, dar cu toate acestea au făcut performanță. Motiv pentru care Stănilă consideră că, mai presus de bugetele bombastice ale unor cluburi precum Chindia Târgoviște sau FC Argeș, este munca echipei, a celor din staff-uri și a jucătorilor.

Custom Image

”Uitați-vă la prietenul meu Ilie Lemnaru (n.a. președintele clubului Unirea Slobozia), uitați-vă ce buget are Slobozia. Uitați-vă ce buget are Șelimbărul, uitați-vă ce buget are Corvinul, care sunt primele trei. Toate trei am dominat campionatul ăsta, noi suntem pe primele trei locuri. Și uitați-vă ce bugete imense au ceilalți. Gândiți-vă și la aspectul ăsta. Cum să nu fie presiune mare la ei, în momentul în care, într-un an electoral, s-au aruncat niște bani fatastici, fantastici? Uitați-vă cine susțin echipele astea, că se tot vorbește că suntem o echipă care trăim din banul public. Păi, cred că 90 la sută (n.a. dintre echipe) trăiesc din banul public, în Liga 2. Haideți s-o spunem și pe aia dreaptă, toată lumea spune că Șelimbărul are bani. Șelimbărul este doar o comună, mai mică sau mai mare, dar munca din spatele acestui proiect nu se vede. E munca jucătorilor în teren, în primul rând, vă spun. Ei merită tot, sacrificiile pe care le-au făcut, încrederea pe care o au în momentul de față… Credeți-mă, secretul este la jucători. Acolo este munca mare”, a adăugat Stănilă.

 

Autor
23 martie 2024 la 12:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 8 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit