Ce facem în weekend: ne plimbăm cu Mocănița, admirăm costumul popular românesc în Muzeul Astra sau mergem la meci

În acest weekend-ul sibienii pot petrece orele libere admirând costumul popular românesc, iar iubitorii tangoului delectându-se la un spectacol extraordinar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei care vor să se relaxeze în aer liber, pot pleca în drumeții, se pot plimba cu Mocănița, pot face sport în Piața Mare, iar microbiștii sunt așteptați pe stadion la meciul dintre FC Hermannstadt și Poli Iași.

Muzeul de Istorie Naturală, din strada Cetății, găzduiește expoziția temporară „Moluște actuale și fosile – evoluție, diversitate, stabilitate”, prin care vizitatorii sunt invitați să descopere o serie de fosile vii, exemplare spectaculoase și rare. O surpriză a expoziției este prezența unui specimen de melc târâtor, singura specie supraviețuitoare din familia ei. Se mai pot vedea specii de moluște dispărute, precum scoica marină Hippurites cornuvaccinum.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Filarmonica de Stat va găzdui sâmbătă, 10 mai, de la ora 19,00 la un spectacol extraordinar de tango argentinian, oferit de Cluj Tango Orchestra alături de dansatori profesioniști de tango argentinian, care aduc în fața publicului larg magia muzicii argentiniene.

Anii Drumeției a pregătit pentru sâmbătă, 10 mai, un spectacol de primăvară pe cărări neumblate spre Vârful Piscul Vulturului, ghid Nicoleta Ocneriu și la o tură spre Iezerul Mare și Vârful Cindrel, ghid Cu drag de Transilvania. Duminică, 11 mai, sibienii pot pleca în drumeție în Munții Făgăraș, la Poiana Curmăturii (fosta Cabană Urlae), alături de ghidul Radu Zaharie.

Atelierul de Comunicare prin Artă „De-a indienii” este pregătit sâmbătă, 10 mai, de la orele 10:00 și 12:00, la Teatrul „Gong” pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. „Atrași de aventurile din piesa de teatru “Circul lui Buffalo Bill” ne jucăm cu simboluri, culori și tradiții din cultura indienilor nord-americani. Folosim materiale precum: carton, pene, sfoară, hârtie colorată, mărgele, ațe și bucăți de pânză, pentru a crea accesorii inspirate de cultura lor”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong”.

Tot Teatrul „Gong” prezintă spectacolul „CIRCUL LUI BUFFALO BILL” sâmbătă, 10 mai, la ora 18:00 și duminică, 11 mai, la ora 11:00, fiind recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. „Circul lui Buffalo Bill” este un spectacol interactiv care prezintă aventurile lui Buffalo Bill la Sibiu și legenda Marelui Canion și a bizonilor din Vestul Sălbatic. Jonglerii, acrobații neașteptate și numărul preferat al lui Buffalo Bill – îmblânzirea de cai – toate acestea sunt prezentate în cortul de circ recreat de scenograful Dió Zoltán.

Cei mari, pot vedea, în acest weekend, la Teatrul „Radu Stanca”, „Povestea prințesei deocheate”, vineri, 9 mai de la ora 19,00. Povestea debutează în momentul în care Seigen, starețul unui templu, se îndrăgostește de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnați la o viață de iubire imposibilă, preotul și ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supraviețuiește. Șaptesprezece ani mai târziu, când Prințesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaște în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku și se îndrăgostește din nou.

Tot la Teatrul „Radu Stanca” este prezentată piesa „Faust”, sâmbătă, 10 mai de la ora 19:00 și duminică, 11 mai, tot de la ora 19:00,  la Sala Faust. „Faust”-ul lui Silviu Purcărete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experiență extrasenzorială la granița dintre Pământ și Iad, un peisaj amplificat prin proiecții, muzică rock live, zeci de actori și dansatori și o coloană sonoră originală. Scenariul spectacolului surprinde momentele esențiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei și ridicarea lui Faust la Cer.

Duminică, 11 mai, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului are loc cea de a VIII-a ediţie a Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România. În acest context sibienii sunt așteptați la Pavilionul Muzeal Multicultural, sala expozițională S1 și în Mediatecă la o întâlnire cu costumul de Săliște. În această zi intrarea este gratuită în Muzeu pentru vizitatorii îmbrăcați în costum popular complet (femei: ie, poale, șurț și cătrință/ foi, brâu, laibăr sau pieptar; bărbați: cămașă, cioareci sau ițari, brâu, laibăr sau pieptar, clop/ căciulă). Cei care vor să viziteze Muzeul o pot face de luni până duminică între orele 08:00 – 20:00.

Mocănița ne cheamă la o plimbare, duminică de la orele 11,00 și 14,00, cu locomotiva Diesel pe Valea Hârtibaciului. Traseul trece printr-o zonă protejată pentru păsări, unde se pot vedea, printre altele, acvila țipătoare mică, stârcul cenușiu, barza și fazanul, și, cu puțin noroc, căprioare, ciute, vulpi și iepuri. Asta pe lângă câteva turme de oi, văcuțe și căluții de la stâna lui nea Ionică.

Sâmbătă, 10 mai, de la ora 17, 30, pe Stadionul Municipal, se va desfășura meciul dintre FC Hermannstadt și Poli Iași, meci jucat în etapa a 8-a din Play-out. Două provincii istorice, o singură luptă rămasă în Superligă pe teren propriu. Deci, sibienii sunt așteptați pe stadion să își susțină echipa favorită.

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, între 10:00 și 20:00, Piața Mare devine locul unde joaca și distracția își dau întâlnire, în cadrul evenimentului Urban Playfield. Volei, tenis, baschet, escaladă, badminton, roundnet, șah, crossnet football, mini fotbal, tenis de masă, X&O și multe alte activități îi așteaptă pe sibieni, de la mic la mare, să se bucure de ele în mod gratuit.

Autor
08 mai 2025 la 14:25
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 minute
Măldărășanu mai așteaptă jucători: ”Mereu am spus că oricine poate ajuta, este binevenit”. Luni vine un mijlocaș
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, cu o zi înaintea finalului cantonamentului de la Bolu, din Turcia,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 37 minute
ACoR lansează un apel pentru o reformă administrativă echitabilă și realistă
Filiala județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR) se alătură demersului național și susține apelul oficial pentru...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 43 minute
Cod portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină, în Sibiu. Până când e valabilă atenționarea
Astăzi, între orele 12,00 – 19,00 județul Sibiu se află sub cod portocaliu de vijelii, grindină, ploi torențiale...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
11 țări din UE oferă 382 de locuri de muncă. În ce meserii
Sibienii care vor să lucreze în străinătate au acum la dispoziție 382 de locuri de muncă oferite de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Specialiștii CNAIR vin la Boița pentru discuții și întocmirea actelor necesare exproprierilor pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș
Luni, 30 iunie, începând cu ora 10, o echipă de specialiști ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Pista de biciclete între Grădina Zoologică și str.Valea Aurie prinde contur
Pentru sibienii care preferă plimbările cu bicicleta sau pe jos, reprezentanții municipalității vin cu vești bune: au fost...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Se ia apa astăzi, în Ruși. Până la ce oră
Reprezentanții autorităților locale din comuna Slimnic le transmit locuitorilor din Ruși, că astăzi, până la ora 19,00 va...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Puncte de hidratare și corturi pentru verificarea stării de sănătate, la Mediaș
Trei puncte de hidratare și prim ajutor au fost organizate de Primăria municipiului Mediaș, pentru a deservi cetățenii...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Ce vârste au cei mai mulți dintre șomerii Sibiului
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.772 șomeri....
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Cum funcționează Tribunalul Sibiu în perioada vacanței judecătorești
Timp de două luni, între 1 iulie și 31 august, judecătorii Tribunalului Sibiu vor intra în vacanță, potrivit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Zeci de șoferi pe două roți, controlați într-o singură zi
Polițiștii rutieri au desfășurat joi, în județ, o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Recomandările zilei de vineri la FITS: Kathleen Turner și show-ul italian „Legende povestite la înălțime”
Vineri, 27 iunie înseamnă peste 15 spectacole captivante, peste 10 spectacole outdoor gratuite, 4 spectacole difuzate online. Cel...
Actualitate
2 min de citit