Ce face președintele Germaniei la Sibiu. Vizită la Primărie, la Colegiul Brukenthal, la FDGR și la Biserica Evanghelică

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, se afllă într-o vizită de stat în România. Steinmeier a fost primit, miercuri, la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis. Președintele Germaniei efectuează o vizită de stat la București, Sibiu și Timișoara, în perioada 24-26 mai 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vizita de stat a președintelui Republicii Federale Germania are loc la invitația Președintelui României în perioada 24-26 mai 2023.

La Palatul Cotroceni, cei doi președinti au avut convorbiri oficiale, urmate de declarații de presă comune.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vizita de stat a Președintelui Republicii Federale Germania reprezintă un moment important cu încărcătură simbolică al relației excelente româno-germane, cu caracter strategic, dintre cele două țări. Aceste relații se bazează pe o prietenie tradițională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european și multilateral, precum și pe relații istorice și interumane îndelungate, fiind susținute și de importanta comunitate românească din Germania și de minoritatea germană din România, care joacă un rol semnificativ de catalizatori ai relației bilaterale. Discuțiile celor doi șefi de stat se vor axa pe dezvoltarea și aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate și economic, având în vedere că Germania este un aliat de încredere al României, care contribuie la asigurarea securității în regiune și, în același timp, cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească”, potrivit comunicatului de presă.

Conform Administrației Prezidențiale, cei doi șefi de stat „vor transmite un mesaj de solidaritate și sprijin pentru Ucraina și poporul ucrainean în fața agresiunii brutale a Federației Ruse”.

 

Vizita de la Sibiu, în contextul relațiilor multietnice

 

La Sibiu, președintele Germaniei va fi primit la Primăria Sibiu de președintele României, Klaus Iohannis și de primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor. Va fi făcută o fotografie oficială, iar Frank-Walter Steinmeier va semna în Cartea de Onoare. Cei trei vor merge în biroul primarului, unde vor avea loc discuții.

După momentul de la Primăria Sibiu, cei doi președinți vor merge la Forumul Democrat al Germanilor din România, unde se vor întâlni cu reprezentanți ai comunității germane din România. Ei vor fi întâmpinați de președintele FDGR, Paul Jurgen Porr.

La ora 12.35 va avea loc o vizită la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, unde cei doi președinți vor fi întâmpinați de directorul Colegiului, Monica Hay. Va fi vizitată o clasă, iar în program sunt discuții cu elevii. În contextual grevei generale din Educație, se pare că elevii au fost chemați de acasă special pentru acest moment.

La ora 13.15 va fi un dejun oferit de primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor, în onoarea președinților Germaniei și României.

La ora 14.30, în program este vizita la Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Autor
24 mai 2023 la 22:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit