Cât te costă să faci un Focus în Biblioteca ASTRA: 300 lei chirie (plus întreţinere) pe oră

Am scris, recent, despre petrecerea de final a Maratonului de la Sibiu, eveniment cu muzică, băuturi şi başi, care a avut loc fix în Sala Festivă a Muzeului Asociaţiunii, fosta Sală de Lectură a Bibliotecii ASTRA, aflată în “sediul vechi”, clădire monument istoric.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ne-am întrebat atunci cam cât a costat închirierea spaţiului, unul generos şi cu un backround cultural imens – aici s-a jucat prima piesă de teatru în limba română din Transilvania – pentru a fi transformat într-un club cu toate ale sale. Ne-am întrebat pe noi dar am întrebat şi pe alţii.

Am întrebat organizatorii, care ne-au sugerat să vorbim mai bine despre subiecte mai interesante, ca de exemplu atmosfera, muzicile şi “vibe”-ul evenimentului. Am întrebat la Biblioteca ASTRA, unde aproape o săptămâna am avut parte de tăcere. Am întrebat la Consiliul Judeţean, care ne-a trimis să întrebăm la ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întrebările cărora le-am solicitat răspuns din partea bibliotecii au fost: costul total al închirierii spațiului pentru eveniment şi dacă au existat alte costuri suplimentare. Dacă da, în ce au constat și care au fost valorile acestora.

După ce am aşteptat mai multe zile, într-un final, luni 2 iunie, am primit răspunsurile solicitate, printr-un document semnat de managerul instituţiei, dr. Răzvan C. Pop.

200 de lei plus 100 întreţinerea, pe oră

De aici aflăm că pentru party-ul din Sala Festivă solicitarea a fost făcută de către Fundatia Comunitară Sibiu, care “a solicitat Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu închirierea Sălii Festive din clădirea istorică în data de 24 mai 2025, timp de 10 ore, pentru desfăşurarea evenimentului Maraton Cooldown”. Astfel, s-a încheiat Contractul nr. 1019/21.05.2025 “şi a fost achitată suma corespunzătoare timpului petrecut în incintă şi a tarifelor existente”.

Conform Anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr. 3155/20.12.2024, tariful Bibliotecii ASTRA pentru închirierea Sălii Festive din Corpul A, este de 200 lei pe oră. Deci 200 lei ori 10 ore, avem 2.000 de lei. La aceasta se adaugă o taxă de întreţinere a spaţiului în cuantum de 100 lei pe oră. Deci 100 lei ori zece ore, 1.000 lei. Reiese că toată cheltuiala cu închirierea unei asemenea săli a costat 3.000 de lei în total.

NU se mai precizează în răspunsul oferit de Biblioteca ASTRA că petrecerea de club (că aceasta a fost de fapt) “s-a desfăşurat fără deteriorarea spatiului închiriat, respectându-se Contractul existent între cele două părţi”

 

Totuşi, ar mai fi ceva neclarităţi

Mulţumim pe această cale Bibliotecii Judeţene ASTRA pentru răspuns şi ne mirăm totuşi ce ce le-a fost aşa de greu unora pentru a ne oferi aceste date care sunt publice şi publicate dealtfel. Interseant cum Consiliul Judeţean ne-a răspuns la întrebare trimţându-ne la bibliotecă, deşi documentul care decidea tarifele de închiriere în cazul BJ ASTRA era emis chiar de către Consiliu. Ne mirăm şi nu uităm că mai sunt nişte răspunsuri solicitate pe care nu .le-am primit: dacă s-a taxt activitatea comercială din cadrul evenimentului de către organizatori sau instituția care a pus la dispoziție spațiul, numărul de participanți și dacă a fost nevoie de obținerea unor avize suplimentare, specifice unor evenimente cu un public numeros.

Având în vedere că una este să închiriezi o sală festivă pentru un concert baroc sau o conferinţă ori chiar spectacol pretabil la dimensiunile încăperii şi alta este un party model “Focus”, cu toate ale lui, care este ceva complet diferit şi ca prezenţă, şi ca sonorizare şi ca eveniment în general. Noi încă aşteptăm.

A, în final, comunicatul emis de către Biblioteca Judeţeană ASTRA ne îndemna ca infomaţii suplimentare să solicităm celor de la Fundaţia Comunitară. Păi parcă acolo ni se sugera să vorbim despre vibe, nu despre bani? Plus că deja subiectul este gata consumat şi este jurnalistic vorbind, deja de domeniul trecutului. Aşa că pe tema asta vom fi şi noi cooldown. Până la următoarea ocazie, evident.

Autor
04 iunie 2025 la 00:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Merrit

    insiști ca proasta

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Se redeschide şi Transalpina
Începând de vineri de la ora 9, circulatia rutieră va fi redeschisă pe Transalpina, sectorul dintre Rânca și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 9 ore
Reorganizare cu miză la Filarmonica din Sibiu: între echilibru bugetar și acuzații de desființare
Conducerea Consiliului Județean Sibiu anunță o reorganizare a Filarmonicii de Stat, într-un context tensionat marcat de reduceri bugetare...
Administrație
3 min de citit
acum 12 ore
Rezultatele controalelor efectuate de Inspecția Socială la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” din Sibiu
Cum era și normal, scandalul în centrul căruia s-a aflat Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța”...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
Se pregătește o nouă ediție a Artizan Huet
- ocuparea unui spațiu este posibilă doar după parcurgerea etapelor stabilite de Primăria Sibiu - Comercianții de produse artizanale...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
Se introduce gazul în toată comuna Hoghilag
- comunicat de presă - Ieri, am fost alături de primarul Nicolae Lazăr la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Grădinița „Căsuța Poveștilor” din Sibiu va fi reabilitată energetic. Un nou pas spre modernizarea unităților de învățământ
Grădinița cu program prelungit „Căsuța Poveștilor”, aflată pe strada A.T. Laurian nr. 13 din Sibiu, intră într-un amplu...
Administrație
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Se votează pentru proiectele eligibile din Programul Bugetare Participativă – Cisnădie
10 din cele 23 de proiecte propuse de cetățeni pentru programul Bugetare Participativă derulat de Primăria orașului Cisnădie...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
La Arpașu, rețeua de canalizare menajeră se înfundă mereu din cauza exploatării improprii
- canalizarea nu e coș de gunoi! – De câțiva ani, în comuna Arpașu de Jos a fost pusă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Transport public modern în zona metropolitană Sibiu: autobuze electrice și stații de încărcare pentru Cristian, Roșia și Poplaca
Municipiul Sibiu continuă investițiile în transportul public ecologic, în cadrul proiectului „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul...
Administrație
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Prima dezinsecție împotriva țânțarilor, la Sibiu, pe 3 şi 4 iunie
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, firma DD CHIM SRL, operatorul contractat de aceasta,...
Administrație
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
O mașină la doi sibieni. Câte autoturisme au dispărut din județ, anul trecut
Creșterea numărului de mașini înmatriculate în Sibiu reprezintă o constantă, de la an la an. Cu toate că...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Cel mai modern Centru cultural din județ, la un pas de inaugurare. Cum va arăta spațiul multifuncțional
În scurt timp, Ocna Sibiului va avea cel mai modern centru cultural din județ. După o odisee care...
Actualitate
4 min de citit