Cartierul Turnișor va avea un centru social-sportiv

Acasa >

Articol

Proiectul pe care Primăria Sibiu l-a inițiat este cu privire la construcția și amenajarea unui Centru social și sportiv în cartierul Turnișor, pe str. Ștefan Octavian Iosif, pe un teren în suprafață de 2.100 mp.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Cele două centre dedicate comunității pe care le-am construit deja în cartierele Lazaret și Gușterița se bucură de un număr mare de sibieni care participă constant la activități. Construim acest al treilea centru, tot cu fonduri europene, de data aceasta în cartierul Turnișor, o zonă în care locuiesc cetățeni vulnerabili și care au nevoie de suport din partea noastră. Vom crea aici o clădire pentru activități educative și de recreere cu o capacitate de 260 de utilizatori și un teren multifuncțional pentru practicareamai multor sporturi.” Transmite Astrid Fodor- primarul Municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, proiectul prevedere construcția și amenajarea  următoarelor: o clădire cu parter, în suprafață construită de 600 de mp, eficientă energetic, fiinddotată cu 180 de panouri fotovoltaice pentru producția energiei din surse regenerabile și 3 pompe de căldură. În spațiul imobilului vor fi amenajate 2 săli pentru activități, o sală de mese cu chicinetă, o ludotecă, o sală pentru kinetoterapie, birouri, vestiare cu duș, grupuri sanitare inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și alte spații administrative;  vor avea loc ateliere tematice, de creație, lectură sau meșteșuguri, grupuri de lucru, expoziții, sesiuni de consiliere socială, educațională și juridică,activități sportive, etc; un teren multisport în suprafață de 500 mp, amenajat cu gazon sintetic și dotat cu nocturnă. Pe acesta se va putea juca mini fotbal, handbal, tenis de câmp și volei; un loc de joacă și fitness de 90 mp și spații verzi în suprafață de 400 mp, incluzând plantarea de arbori și arbuști.

Prin acest proiect se vor achiziționa și dotările necesare, precum mobilier, dotări sanitare, instalații și echipamente sportive. Pentru finanțarea acestei investiții din fonduri europene nerambursabile, proiectul a fost depus în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027.

Autor
02 decembrie 2024 la 14:43

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Minivacanţă cu alegeri şi cu: permise suspendate, alcool la volan şi violenţă domestică
IPJ Sibiu informează că, în perioada 1 - 4 mai, poliţiştii sibieni au desfăşurat 43 de acţiuni, intervenind...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Cum s-a votat în județul Sibiu. George Simion, victorios în 61 de UAT-uri. Nicușor Dan a câștigat municipiul Sibiu și Șelimbărul, iar Crin Antonescu, la Alțâna
SIBIU Nicușor Dan - 38,96% (29.462 voturi) George Simion - 27,25% (20.604) Crin Antonescu - 17,34% (13.112) Victor...
Actualitate
6 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Filme europene și filme suedeze din anii 60, prezentate sibienilor la „Gong” și CineGold
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Cultură
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 6 ore
Averse torențiale, vânt și grindină. Cod galben de ploi până diseară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționate cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Sibiu. Potrivit ANM,...
Eveniment
1 min de citit