Carte de învățătură cu prisos de tâlcuire și har

Acasa >

Articol

Părintele Silviu Tudose a adunat într-un volum de jurnalism liturgic, de pot spune asta, o serie de 94 de articole din Ziarul Lumina sub titlul Cântările Ortodoxiei. Tâlcuiri liturgice și pastorale (Ed. Cuvântul Vieții, București, 2021, 235 pg.). Un model de cateheză pastoral- liturgică așa cum aveam nevoie de mult timp, atent construite în jurul câte unui text liturgic și dăruite în limbaj limpede cititorului. Poate părea o formă facilă de construire a unui text publicabil, dar dacă priviți la adâncimea textelor alese, la construcția lor pentru a fi comunicate cu simplitate și tot odată cu toată încărcătura metaforică și teo-poetică veți înțelege de ce o astfel de carte devine fundamentală teologiei în dimensiunea sa pastoral-catehetică. Dincolo de Introducere (pp. 5-12) veți citi o serie de explicații la cântări din Sfânta Liturghie (pp. 13- 36), Tainele Bisericii – lucrări sfințitoare (pp. 37- 52), cântări închinate Maicii Domnului (pp. 53-79), cântările Sfintei Cruci (pp. 81- 100), cântări la Praznice Împărătești (pp. 101- 117), cântări închinate Sfinților (pp 119- 145), zilele săptămânii în cântările liturgice (pp. 147- 158), Dogmaticele Glasurilor- Teologhisire prin cântare (pp. 159- 176), Laudele Bisericești – mărturisire prin cântare (pp. 177- 222) și cântări din cultul morților (p. 223- 230). Luate separat și împreună, deopotrivă, paginile trec de misiunea lor de a explica simple texte d cântări, provocând cititorul să caute mai atent la valorile care cresc în gândirea noastră metaforele mântuirii. Părintele Silviu Tudose reușește să transpună în limbajul de preț al simplității teologice mesajul plin de bucurie și Înviere al Bisericii. ceea ce nu este deloc lucru puțin sau la îndemâna oricui.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
11 februarie 2022 la 15:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit