Care sunt cele mai scumpe rase de câini din Sibiu. Cât plătim pentru un Malinois și cât costă un „bernez”

Chiar dacă pentru mulți alegerea unui câine pare un demers floare la ureche, ținându-se cont doar de criteriul estetic și al taliei, acest pas este unul care ar trebui să presupună o documentare complexă. În perioada pandemiei, mulți sibieni și-au cumpărat câini, în special de talie mică, mizând pe faptul că stând acasă se vor putea ocupa de ei. Nu puțini au fost cei care au constatat că responsabilitatea era mult prea mare pentru ei, că le fusese afectată zona de confort, în consecință bieții căței au ajuns să fie oferiți spre adopție, vânduți la prețuri mai mici sau chiar abandonați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Auzim de multe ori invocate două criterii în alegerea unui câine: să fie frumos și de pază. Dar, dincolo de acest deziderat există o mulțime de alte lucruri care ar trebui luate în seamă, de la arborele genealogic, până la nevoile și temperamentul câinelui care trebuie să se plieze pe cel al membrilor viitoarei familii.

Indiscutabil, câinii proveniți din canise în care se fac teste genetice și alte examene și analize sunt mai scumpi. Pedigriul nu e doar un certificat care permite participarea la diferite concursuri sau motiv de fală, ci și o garanție suplimentară a sănătății cățelului. Bineînțeles, cu condiția ca el să fie rezultatul unei munci serioase a crescătorului. Latura financiară e un alt criteriu important, care va influența alegerea celui care decide să își cumpere un câine, pentru că un cățel fără pedigri, fără teste va costa mult mai puțin decât un exemplar din aceeași rasă, cu pedigri. Pentru acesta din urmă poți plăti și de trei-patru ori mai mult.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei mai scumpi câini din Sibiu

O analiză a prețurilor practicate de crescătorii de câini de diferite rase, oferiți în Sibiu, arată că cel mai scump exemplar costă 1500 de euro. Este vorba despre căței proveniți din rasa Poodle Toy Red sau Doberman. O canisă din Dumbrăveni oferă spre vânzare pui de Ciobănesc de Berna, cu pedigri și mai multe teste genetice la prețuri cuprinse între 1200 și 1500 de euro. În clasamentul celor mai scumpi câini, potrivit unor anunțuri publice, urmează Mastiff-ul tibetan care costă între 1000 -1200 euro, urmat de  Schnauzer pitic negru argintiu 800 de euro, Pomerian cu 800-1000 de euro, King Charles Cavalier 600 de euro, Shiba Inu 600 de euro, Golden retriver 600 euro, Yorkshire Terrier 600 euro, Malinois 600 euro, Buldog francez 500 euro și Beagle 300 de euro. Prețurile sunt cele aferente anunțurilor publice, dar există și câini care se vând în circuit închis, canisele din care provin având rezervări din timp pentru cățeii din mai multe cuiburi.

Costul de achiziție vine la pachet cu o serie de alte cheltuieli care pot crește în funcție de pretențiile și disponibilitatea proprietarului: hrana tip premium, lecțiile de dresaj, participările la diferite concursuri, costurile de toaletare și accesoriile. Cu toate acestea, cele mai importante și cele mai prețuite investiții în prietenul patruped sunt timpul petrecut cu el și afecțiunea pe care i-o oferim.

Autor
17 mai 2025 la 15:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. @@@

    Fain caine! Dar cel mai fain caine e cel care ti-e credincios si e afectuos!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
1 iulie, zi de scandal cu bătaie la Avrig. Plus un caz de conducere fără permis la Mediaş
Marţi, polițiștii din Avrig au reținut trei bărbați, de 21, 25 respectiv 55 de ani, plus o femeie...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 9 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
acum 12 ore
Se lucrează pe A1, DN14 și DN14A
Conducătorii auto trebuie să circule cu prudență sporită pe anumite drumuri naționale și autostrada din județ, deoarece sunt...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Adolescenții din Richiș au o vară plină: ateliere de teatru, dans și arte decorative
Consiliul Județean Sibiu susține un nou proiect educațional și artistic dedicat tinerilor din comuna Biertan, adolescenții din Richiș...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 12 ore
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 13 ore
Încă puțină răbdare pentru baie la Ștrandul Măgura Cisnădie
Cisnădienii se văd nevoiți să mai aștepte puțin până când se vor putea bucura de o răcoreală strașnică...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Agricultorii din Țara Oltului „hrănesc” zilnic animalele sălbatice ale statului. Pagube mari provocate de sălbăticiuni în culturile agricole
Agricultorii din zona Țării Oltului – Țara Făgărașului au ajuns la culmea disperării din cauza pagubelor deosebit de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Maria, primul pasager „metropolitan”. Cum a fost prima cursă cu autobuzul electric
Într-o dimineață liniștită de vară, când soarele abia îndrăznea să se ridice peste dealurile Sibiului, un autobuz electric...
Actualitate
3 min de citit