Părintele Profesor Ioan C. Teșu, profesor al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, autor cunoscut celui care citește în linia de informare a Bisericii- amintim volumele Teologia necazurilor (1998), Virtuțile creștine, cărări spre fericirea veșnică (2001), Omul – taină teologică (2002), Tristețea – rană grea a sufletului contemporan (2005), Familia creștină- școală a iubirii și dăruirii (2011), Vocația desăvârșirii. Sfaturi și îndemnuri ale Părinților athoniți contemporani (2018)- s-a apropiat în ultima vreme de registrul cercetării impactului digitalului asupra vieții creștine. Cartea pe care v-o prezentăm astăzi, Educația de la tradițional la digital. Reflecții morale (Ed. Sophia, București, 2023, 190 pg.) este precedată de o lucrarea anterioară, Creștinul în lumea digitală (Ed. Sf. Mina, Iași, 2020). Încă din prefață autorul subliniază: „Cu sau fără pandemie, tehnologia digitală a pătruns și continuă să se insereze tot mai mult în viața noastră. Specialiștii consideră că vom ajunge, în curând, să nu mai putem face prea clar deosebirea între online și offline, că vom fi înconjurați tot mai mult de inteligența artificială, în forme tot mi variate, prin intruziunea acesteia în spațiul nostru, inclusiv privat =, și prin imersiunea noastră entuziastă în el. Există, însă, și specialiști care avertizează asupra riscurilor pe care le presupune „digitalizarea” activităților, forma lor extremă constituindu-le „ciber-adicțiile”. Iar copiii și adolescenții par a fi categoriile cele mai vulnerabile. Neavând suficient discernământ și în lipsa unei educații parentale și digitale, aceștia pot deveni robi sau sclavi tehnologiei reci, dar cu o capacitate de seducție și adicție deosebită”(pp. 6-7). Sumă a unor materiale propuse cititorului de-a lungul anilor, volumul propune o privire dinspre Morala creștină asupra unei pedagogii imediate nu doar de diagnoză ci și de intervenție în contextul exuberantei noastre căderi în tehnicism, opusul, din punctul meu de vedere, profesionalizării. Fără a fi „tehnofob” (cum nici un creștin nu poate fi) Părintele Ioan C. Teșu propune soluția creștină a conduitei echilibrate a culturii media (indiferent cum s-ar numi ea) și a mijloacelor tehnice în care beneficiu nu poate fi creat fără o finalitate instructiv-morală.

Lucrarea privește mai întâi educația tradițională (Educația copiilor premerge nașterii lor; Copiii, binecuvântare divină și dar ceresc; După Dumnezeu, părinții sunt pentru copiii lor asemenea Lui; Sufletul copiilor- diamant în stare pură; Părinții, cei dintâi și cei mai de preț educatori; Puterea încurajării și a aprecierii în arta educării copilului; Educația prin iubire a tinerilor; „Sfințenia părinților îi mântuiește pe copii”, pp. 15-67) și într-un al doilea calup de articole educația sub aură digitală (Copilăria în era digitală „nativii digitali”- născuți pentru a „butona”?; E-Generation– generația răbdării limitate și așteptării zero. Totul, acum și aici; Dependența de internet- diminuare a empatiei, a compasiunii și a rezilienței emoționale; Lunea internetului- o lume a nefericirii?; Lumea ecranelor- o lume lipsită de empatie?; Tehnologia digitală- complice în „apocalipsa” comunicării și la apusul comuniunii?; Efectele folosirii tehnologiei digitale asupra lecturii, scrisului și limbajului; Parenting digital; Relația părinților cu tehnologia- tipar în educația copiilor; Principii de „pedagogie digitală”; Deconectarea, dezintoxicarea sau „abstinența” digitală; Spre o filosofie digitală: minimalismul digital și Arta educației, în lume digitală, pp. 69- 181). Un plus informal îl reprezintă glosarul de împrumuturi recente în terminologia legată de comunicare și digitalizare (pp. 183- 187).

Efortul Părintelui Ioan C. Teșu este cu atât mai remarcabil cu cât școala românească are ne voie de parteneri de dialog specializați nu doar pe diagnoze ci și pe acordarea plusului de soluții necesare formării unei culturi educaționale în favoarea elevului de parte elevului.