Când le faci pe toate: şi doi pe trotinetă, şi pe lângă pistă şi pe contrasens

Nu pentru că ne era dor (ar fi chiar culmea asta), nici pentru că neregulile prezenţei trotinetelor de închiriat din spaţiul public au devenit un fapt cotidian şi chiar monoton, dar e bine să ne reamintim că, oricum am întoarce-o, tot nu e în regulă cu ele. Asta doar de cei trei ani de când le-au adus la Sibiu.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca o "prospătură" pe anul care e încă nou, vă oferim aici o chestie 3 în 1, nestingehrită pe străzile Sibiului. Puteam pune, de exemplu, trotineta care zăcea de două zile, neridicată nici măcar cu moralul, de lalângă o piaţă agroalimentară din Sibiu, ia ghici care, că şi aşa spuneţi că sunt monitorizate prin GPS. Dar am zis că nu. E mai spectaculoasă asta. 

Că avem o dată, doi pe o trotinetă. Adică nu conform normelor de exploatare, ba chiar şi o ţeapă de bani la proprietarul trotinetelor, că umblă doi la preţ de unul.  Apoi că pista de bici-troti e oriunde, numai pe unde trec ei, nu. Că acolo e staţie de autobuz nu contează, dar contează că sunt pe contrasens. 
Iar Sibiul e un oraş "verde" cu trotinete electrice verzi la culoare, ca să pricepi că aşa se salvează planeta. Am auzit şi că dacă respecţi regulile în trafic, eşti clasat ca suspect că nu e ceva în regulă cu tine.  

08 ianuarie 2024 la 13:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Un tânăr de 21 ani, amendat cu 4000 de lei, după ce a fost prins conducând cu 150 km/h pe Șoseaua Alba Iulia
Un tânăr de 21 ani, a fost sanționat deoarece a depășit cu mult limita de viteză admisă pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Patru tineri reținuți pentru furt de articole vestimentare și produse cosmetice
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Simpozion dedicat cardinalului Iuliu Hossu la Biblioteca ASTRA
Despărţământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia și...
Cultură
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Intrare liberă la Muzeul ASTRA sâmbătă, de Noaptea Muzeelor
Muzeul ASTRA  își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, cu ocazia evenimentelor Noaptea Muzeelor și „Ziua Muzeelor”. Accesul publicului...
Actualitate
1 min de citit