Când Dragostea scrie, cuminte, poezie

Acasa >

Articol

O punere în pagină a iubirii e întotdeauna provocatoare. Când ea se așază cuminte în volum ea încântă, o dată în plus. Așa este volumul Dianei-Briseis Diaconu, Mai presus de toate dragostea (Ed. Egal, 2021, 101 pg.). Poeme simple, curate, liniștite, ca un răsărit de soare după o vijelie cumplită. Prezentând volumul Petre Isachi consemnează: „Mesajul volumului- peste ceea ce ne comunică titlul și problematica transfigurată într-o viziune romantico-expresionistă de profesoara Diana-Briseis Diaconu, aflată căutarea perfecțiunii interioare și care trăiește poetic prezentul contaminat de negarea aproapelui – este că adevăratul scop al prezenței omului este sănătatea sufetului , încât întrebarea -cheie a cărții: „Cum să alegi să înveți iubirea: lăsând personalitatea/rațiunea sau lăsând sufletul să-și ghideze viața?” se impune de la sine. Altfel întrebat: să iubim cu ochii minții sau cu rațiunile atemporale ale sufletului? Este Iubirea doar un proces de autosugestie? ” (p. 10). Suntem dinaintea unei pânde după gânduri, o privire peste un prag de lumină și iubire. Relația între thanatos și eros devine una de substanță, o ieșire distinctă din sugestia morții care vindecă iubirea de patimă. Prefațatorul volumului încheie cu o dilemă: „Există oare un blestem mai profano-sacru-sublim decât să suferi de dorul Celuilalt, omniprezent prin …absență?”. Un joc particular, intim, dăruit pe retina poeziei ca o încercare de îmblânzire a lumii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
07 februarie 2022 la 13:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 10 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit