Campanie a poliţiştilor sibieni împotriva violenţei elevilor din şcoli

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Nonviolenţă în Şcoală, care are loc pe 30 ianuarie, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară Sibiu, alături de Poliţia Oraşului Avrig, au desfăşurat o serie de activităţi informativ-preventive în unităţile de învăţământ din judeţ. Obiectivul acestora a fost conştientizarea elevilor cu privire la efectele violenţei şi promovarea unui climat şcolar sigur şi armonios. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activităţile au avut loc la Liceul Tehnologic Mârşa, Liceul de Artă Sibiu şi Şcoala Gimnazială “Ioan Slavici” Sibiu. Cu această ocazie au fost purtate discuţii interactive cu elevii, abordându-se teme ca formele violenţei şcolare, consecinţele juridice ale comportamentelor agresive, importanţa raportării incidentelor şi rolul fiecărui elev în prevenirea conflictelor. Elevii au fost încurajaţi să adopte atitudini bazate pe respect, empatie şi comunicare, subliniindu-se faptul că tăcerea protejează agresorii, iar vocea fiecăruia poate fi o soluţie. Sub coordonarea cadrelor didactice, elevii au realizat desene şi activităţi interactive cu mesaje antiviolenţă. 

OPJ Sibiu informează că poliţiştii vor continua să fie prezenţi în şcoli pe tot parcursul anului şcolar 2024-2025, prin desfăşurarea de campanii şi activităţi educative menite să promoveze siguranţa, respectul reciproc şi responsabilitatea ca valori fundamentale pentru o comunitate şcolară unită şi protejată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 ianuarie 2025 la 14:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 8 minute
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit