Cald cu ceva ploaie. Aprilie continuă cu temperaturi de mai-iunie

Acasa >

Articol

Cel puţin până în acest moment, prognoza meteo spune că vremea va fi frumoasă în următoarea săptămână, după ce a fost frumuşică în weekend şi după comedia cu "praful saharian" care, ca să te convingă că e saharian de la mama lui, unii fotografi au bagat şi filtru galben la pozele făcute cu ocazia. Ok, praful a plecat dus de vântul care a adus ploaia, care a adus iar vânt care bate de regulă rece deşi afară e cald, ceea ce iar e interesant. 
Aşa de interesant încât vă recomand să aveţi la voi şi o şapcă şi o căciuliţă, ca să nu zic de permanenta umbrelă. Oricum, va fi mai cald. Mai cald decât zilele trecute şi mai cald decât în aprilie trecut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 25 grade, iar cele minime între 5 și 8 grade. Izolat se va semnala ceață.

Marţi, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în zonele de creastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 26 grade, iar cele minime între 5 și 9 grade. Izolat se va semnala ceață.

Miercuri, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 27 grade, iar cele minime între 8 și 11 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Joi, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 26 grade, iar cele minime între 7 și 10 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În weekend, vremea va fi ușor instabilă, deosebit de caldă. Pe arii restrânse, în prima parte a intervalului, se vor semnala averse de ploaie, însoțite și de descărcări electrice.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Florin Bugner, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
07 aprilie 2024 la 09:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 35 minute
Baterie aprinsă în stația de sortare SOMA. Reprezentanți: „Nu mai aruncați baterii sau substanțe periculoase care ne pun viața în pericol”
O baterie aruncată necorespunzător a luat foc în stația de sortare a deșeurilor din Sibiu, incident care putea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 47 minute
SONDAJ: Cum văd sibienii creșterea euro: „Pe scurt, vai de noi!”
Creșterea euro care a avut loc marți 6 mai este un fenomen care va afecta mai mult sau...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Participare record la ediția 2025 a Maratonului Internațional Sibiu
Ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu (MIS) va aduce la start un număr record de participanți....
Actualitate
4 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 1 oră
Cresc ratele la credite! ROBOR scapă de sub control
Veste proastă pentru românii care au contractat credite în lei. Indicele ROBOR la 3 luni a crescut miercuri...
Eveniment
2 min de citit