Cadoul pregătit de club pentru fanii sibieni, de sărbători: Fan Club Hermannstadt, în incinta Decathlon. ”Am ținut cont de dorința oamenilor”. Ce produse vor putea achiziționa suporterii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Decathlon Sibiu i ai clubului FC Hermannstadt au anunțat, luni, într-o conferință de presă, deschiderea mult-așteptatului fan club, în cadrul magazinului urmând să fie comercializate în principal artiole de echipament, cu posibilitatea ca acestea să fie inscripționate cu numele propriu sau al jucătorului favorit.

”Ne bucurăm foarte mult pentru acest parteneriat pe care l-am făcut cu Decathlon. Am ținut cont de dorința oamenilor din Sibiu. Ne dorim ca acest demers să fie de bun augur, oamenii din Sibiu, copiii din Sibiu să se bucure de acest parteneriat pe care-l avem și, în continuare, să avem cât mai multe succese atât în dezvoltarea acestui proiect, cât și pe plan sportiv”, a afirmat președintele executiv al clubului, Dani Coman, la Stadionul ”Municipal”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oficialul grupării sibiene a adăugat că Decathlon va fi singura companie cu care FC Hermannstadt dezvoltă un astfel de parteneriat: ”Cu siguranță va fi doar cu Decathlon. Am întâlnit niște oameni deosebiți și nu ar fi fair-play ca noi să ne gândim și la alte parteneriate. Suntem mulțumiți de contractul pe care l-am semnat, ne dorim să ne dezvoltăm atât din punct de vedere sportiv, cât și economic”.

Ionuț Pavăl-Miron, liderul Departamentului Marketing din cadrul Decathlon, a anunțat, cu această ocazie, că actele între compania pe care o reprezintă și clubul de pe ”Municipal” au fost semnate și parafate, mai fiind de pus la punct unele mici detalii, motive pentru care deschiderea fan shop-ului va avea loc fie la finele lunii, fie de 1 decembrie.

”Ne dorim să facem sportul accesibil comunității sibiene și – din acest motiv – în cel mai scurt timp, o să avem un Fan Shop Hermannstadt în magazinul Decathlon Sibiu. Ne bucurăm și ținem cont de cererea comunității. (…) Mai avem câteva detalii de stabilit din punct de vedere al logisticii. Practic, contractul este semnat, este parafat. Este un proiect sănătos. Tocmai din aceste motive, nemaiavând un astfel de fan shop în spațiul Decathlon, a durat atât, a trebuit să luăm în calcul fiecare detaliu, fiecare aspect, atât din punct de vedere birocratic, cât și din punct de vedere al logisticii. Acum (n.a. actele) le-am parafat, sunt semnate și estimăm că undeva pe la 25 noiembrie, maxim 1 decembrie magazinul să fie deschis în incinta Decathlon Sibiu. Ne dorim să ne adresăm comunității și s-avem acțiuni prin care, practic, echipa poate interacționa cu suporterii. Trebuie să facem mai multe campanii prin care să-i implicăm în mod direct astfel încât suporterii să-și cunoască jucătorii preferați”, a afirmat Pavăl-Miron.

”Vreau să le mulțumesc și eu celor din conducerea clubului FC Hermannstadt pentru deschiderea de a crea acest parteneriat și practic oportunitatea pentru comunitatea sibiană și pentru cei care susțin echipa Sibiului. Ne bucurăm să facem parte din acest proiect, fiind ceva unic și pentru noi în magazinul din Sibiu”, a spus, la rândul său, George Pădureanu, directorul Decathlon Sibiu. 

 

Tricouri inscripționate direct în incinta Fan Shop-ului

 

Radu Neguț, directorul sportiv al clubului sibian, a adăugat că demersurile pentru înființarea acestui fan shop au început încă din vară.

”Cu siguranță este un mare plus. Vreau să vă spun că noi am demarat aceste discuții încă de acum 3 luni. Am fost preocupați, de la începutul acestui sezon, să realizăm acest fan shop care a fost foarte cerut de toți sibienii. A fost și pentru cei de la Decathlon, cred că vă pot confirma lucrul acesta, primul proiect, primul parteneriat cu un club, mă refer la nivel de discuții. (…) Au fost chestiuni de desfășurare a lucrurilor prin intermediul companiei Decathlon, a trebuit ca acest proiect să treacă prin toate fazele necesare. Ne bucurăm că, într-un final, am reușit să îl realizăm”, a spus Neguț.

Radu Neguț a mai afirmat că, în principal, produsele comercializate în fan club vor fi componente ale echipamentelor de joc, cu posibilitatea ca acestea să fie inscripționate pe loc cu ce își doresc suporterii.

În principal, se cere foarte mult echipament de joc. Va fi la vânzare atât pentru adulți, cât și pentru copii și le mulțumim celor de la Decathlon pentru că oamenii vor avea posibilitatea să-și aleagă numărul de pe tricou, care va fi imprimat acolo, pe loc, vor avea posibilitatea să-și pună numele, dacă vor dori, ori al jucătorului preferat, ori al lor, dacă-și doresc. De asta se vor ocupa ei și se va realiza acest lucru.

Echipamentul va fi Nike, la fel ca echipamentul nostru de joc. Este posibil, pentru copii, să avem și varianta unei replici de echipament, care va fi la un preț mai redus”, a concluzionat Radu Neguț.

Produsele vor putea fi comandate și online, mai anunță reprezentanții clubului.

Autor
06 noiembrie 2023 la 15:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 2 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 7 ore
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit