Ca înainte de sărbători: furt din maşini, plata cu cardul altuia, portofel găsit şi nepredat, iresponsabilitate de părinte

IPJ Sibiu informează că, în ultima perioadă, poliţiştii sibieni au desfăşurat mai multe activităţi pe liunie judiciară, unele soldate cu reţineri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

15 maşini sparte, un dosar penal

Joi, polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 17 ani, cercetat penal pentru săvârșirea mai multor furturi şi tentative de furt. Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, cu sprijinul altor doi minori, tânărul ar fi spart geamurile portierelor la 15 autoturisme taxi şi ride-sharing, parcate în Sibiu și Şelimbăr. Din şase maşini ar fi fost sustrase telefoane, tablete și diverse sume de bani, prejudiciul total ridicându-se la 10.600 de lei. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând, vineri,  a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A folosit ilegal un card de combustibil

Tot joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Jina, cercetat penal pentru fraudă informatică.
În perioada 20 – 28 octombrie, bărbatul ar fi efectuat mai multe plăți utilizând un card de combustibil aparținând unei societăți, card pe care bărbatul l-ar fi găsit în incinta unei stații de carburant. Codul PIN al cardului era notat pe husa acestuia, ceea ce a facilitat utilizarea neautorizată. Prejudiciul cauzat este de 1.836 de lei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Reținut că nu a predat portofelul găsit

În aceeaşi zi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Alțâna. Acesta este cercetat penal pentru infracțiunile de însușirea bunului găsit, respectiv efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul zilei de 18 noiembrie 2024, în timp ce se afla în Mediaș, ar fi găsit un portofel cu documente personale, bani și carduri bancare. Bărbatul s-ar fi deplasat ulterior la Agnita și Sibiu, unde ar fi efectuat mai multe operațiuni de plată în diverse magazine, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii medieșeni de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Şi-a ars copiii din neatenţie

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce, în dimineața zilei de vineri, doi copii au fost răniți în urma unui incident casnic. Concret, pe 20 decembrie, în jurul orei 11, prin apel la 112, un bărbat a sesizat faptul că doi copii au suferit arsuri în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității Marpod.
Din primele verificări efectuate a rezultat că, în jurul orei 10.55, o femeie ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, în timp ce își ținea în brațe fiul, în vârstă de 1 an, în apropiere aflându-se și fiica ei, în vârstă de 3 ani. 

În urma utilizării necorespunzătoare de către femeie a benzinei folosite la aprinsul focului, s-a produs o deflagrație care a cauzat vătămarea corporală a celor doi copii. Cei doi minori au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.

Pentruc ei care susţin testul pentru redobândirea permisului

IPJ Sibiu infomrează că, în perioada 23 decembrie 2024 – 8 ianuarie 2025, sesiunile examenului de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea redobândirii permisului de conducere se vor susține în zilele de 23, 27 și 30 decembrie 2024, respectiv 3 și 8 ianuarie 2025, începând cu ora 10,  la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Sibiu, situat în municipiul Sibiu, pe str. Ludoș nr. 33 (cartierul Valea Aurie).

Autor
20 decembrie 2024 la 13:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 21 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 22 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit