Buzean acuză că echipa nu e lăsată pe ”Gaz Metan” și e dispus să demisioneze!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele ACS Mediaș, Ionuț Buzean, trage un mare semnal de alarmă, susținând că este evoie urgentă de sprijin financiar. Buzean susține că sunt atâtea echipe la acest nivel care provin din localități mult mai mici decât Mediașul, dar care beneficiază de bugete mult mai mari.

Echipa noastră, a Mediașului, are nevoie de susținere financiară!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Costurile de transport, echipamente, organizarea meciurilor, arbitri, depășesc cu mult bugetul de care noi dispunem.

Cheltuielile de întreținere și chirie ale bazei pe care ne desfășurăm activitatea sunt foarte mari. La toate acestea se adaugă salariile jucătorilor, antrenorilor dar și a personalului auxiliar.

Avem atâtea exemple de orașe mai mici care nu se ridică la nivelul economic al Mediașului, dar unde totuși sponsorii prioritizează sportul. Dacă în anii precedenți oamenii importanți ai Mediașului au înțeles beneficiile, dezvoltarea și imaginea orașului prin sport, în momentul de față ne lovim încontinuu de refuzuri și promisiuni nerespectate, spune Buzean.

Fostul fotbalist acuză că echipa sa nu este lăsată să se pregătească și să joace pe Stadionul ”Gaz Metan”, rămas în paragină după ce Gaz Metan – echipă retrogradată în Liga 2 – a fost desființată, acum doi ani.

Este inadmisibil ca singurul club din oraș care face performanță să nu își poată desfășura activitatea pe stadionul orașului și să nu poată să fie susținut la un nivel bun de Liga 3, adaugă oficialul ACS Mediaș.

 

Amenință cu demisia

 

Ionuț Buzean mai acuză că probabil problemele financiare cu care se confruntă echipa sa, prin faptul că nu reușește să atragă sprijinul altora, în afară de Primăria Mediaș, se datorează și faptului că el a fost ales, nu numit în funcție, iar unii dintre cei care ar putea da o mână de ajutor se feresc să o facă tocmai din această cauză.

Buzean spune că e dispus să facă un pas în spate dacă asta ar fi spre binele ACS Mediaș.

Sunt singurul președinte al fotbalului mediesean care a fost ales în această funcție, nu am fost «pus». Probabil acesta este principalul motiv pentru care nu dispunem de o finanțare solidă. Principalele mele obiective au fost îndeplinite, am oferit o continuitate sportivă tinerilor, iar la nivel de seniori am repus Mediașul pe harta fotbalistică a țării.

Nu țin de acest post, mă gândesc să renunț, chiar îmi doresc să vină o altă persoană care să fie capabilă să atragă mai mult interes din partea sponsorilor”, a completat Buzean.

 

 

 

Autor
09 iulie 2024 la 13:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit