Bogdan Trif: "Săptămâna aceasta, în Parlament: USR a încercat să fure și să saboteze România"

"Marți, useriștii au încercat să depună o moțiune simplă împotriva ministrului Culturii, pentru validarea căreia era nevoie de un număr minim de semnături ale deputaților, conform legii. Au depus și înregistrat moțiunea, doar că – surpriză! – nu aveau semnăturile necesare. Pentru a face rost de numărul de semnături, au încercat să-i facă concurență lui Clotilde Armand la furat, așa că l-au pus pe domnul Teodor Lazăr (deputat USR) să semneze de două ori pe listă, atât la poziția 16, cât și la poziția 42. Am fost atenți și bineînțeles că i-am prins, iar moțiunea nu a mai fost citită, neîndeplinind condițiile legale. Liderul de grup al USR din Camera Deputaților a fost nevoit să-și ceară, public, scuze pentru această încercare patetică de furt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot marți, useriștii au atacat la Curtea Constituțională legea trecută de Parlament prin care se permite finalizarea hidrocentralelor care au fost construite în proporție de peste 60%, iar lucrările au fost stopate în urma declarării zonelor în care s-a început construcția lor, ca arii protejate.

Useriștii încearcă să blocheze, astfel, lucrările la obiective strategice, extrem de importante.  Cele mai elocvente exemple sunt:
Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, pentru care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce, lunar, peste 9.000 MWh;
Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești (realizată 90%) și Dumitra (realizată 98%), pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21.000 de MWh, în fiecare lună.
Reamintesc că legea, inițiată exclusiv de PSD, nu dă dreptul la construirea de hidrocentrale noi în ariile protejate, ci doar la finalizarea celor construite deja în proporție de peste 60%.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Statul român are deja investiți peste 1 miliard de euro în aceste construcții, bani ce ar putea fi pierduți ca urmare a intervenției useriste. Nu este vorba doar despre bani, ci și despre cantitatea de energie hidro care se obține cu cheltuieli minime și de care avem mare nevoie. În condițiile în care ne confruntăm cu o criză de energie nu doar la nivel național, ci și global, decizia USR de a bloca această lege este profund antiromânească.
Este bine să știe sibienii ce fac useriștii trimiși în Parlamentul României!"

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

31 martie 2022 la 08:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
Ce poate genera în turismul sibian majorarea TVA: vouchere, faliment și evaziune fiscală
Tot mai multe voci locale susțin că turismul sibian trece printr-o perioadă dificilă. O spun hotelierii, proprietarii de...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
Pe jos sau în căruță, tot la teatru ajungi! Urmează o duminică de vis pregătită de „Anii Drumeției”
Chiar dacă este organizată în zi de 13, duminica următoare va fi cu noroc pentru cei care vor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 ore
Spectacol pe patru roți. După 5 ani, Raliul Sibiului Bilstein readuce Superspeciala pe asfalt, în inima orașului
Raliul Sibiului Bilstein 2025 se apropie cu pași repezi și promite trei zile pline de emoție, adrenalină și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Teatrul din Cartier, zece ani de povești și emoții aduse aproape de oameni
De zece ani, Bis Teatru duce spectacole în cartierele Sibiului și în localitățile din județ. Anul acesta, ediția...
Eveniment
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 19 ore
Urs în Cârțișoara! A fost transmis mesaj RO-Alert!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 21 ore
Filarmonica de Stat Sibiu se delimitează de atitudinea și gesturile obscene adresate de colegul nostru, domnul Samodaiev, orchestrei și muzicienilor acesteia
Misiunea Filarmonicii de Stat Sibiu este aceea de a răspândi cultura în comunitate, iar cei care sunt prezenți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
(Actualizare) Minora de 14 ani din Chirpăr, dispărută de acasă, a fost găsită
Actualizare Potrivit IPJ Sibiu, în cursul acestei nopți minora a revenit la domiciliu. Pe perioada absenței de la domiciliu,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Muzica clasică revine la Sibiu: începe ediția a XV-a Festivalului Classics for Pleasure
În perioada 9–13 iulie, Sibiul devine din nou capitala muzicii clasice. Festivalul „Classics for Pleasure” ajunge la ediția...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Au terminat facultatea la ULBS în 1995, iar azi sunt implicați în conducerea unor instituții etalon
În 1990, imediat după evenimentele revoluționare din 1989, învățământul superior sibian a cunoscut o renaștere importantă. Atunci a...
Cultură
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Peste 41 de milioane de lei pentru modernizarea Căii Șurii Mari
Primăria Sibiu a anunţat luni că a obținut finanțare europeană nerambursabilă și pentru modernizarea și extinderea Căii Șurii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului
Construit la sfârșitul sec. XIX, „Palatul mitropolitan” de la Sibiu este o clădire monument istoric, un edificiu arhitectural...
Actualitate
4 min de citit