Bogdan Trif: Finanțare pentru proiectele din Sibiu. Președintele Administrației Fondului de Mediu, în vizită de lucru la Sibiu

Acasa >

Articol

"La invitația mea, Laurențiu Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), a fost, zilele trecute, la Sibiu, unde, împreună, am avut o întâlnire cu primarii și am discutat despre programele de mediu și ghidurile acestora, dar și despre necesitatea accesării acestor programe care aduc bunăstare în comunele și orașele din România. Întâlnirea a avut loc în Poiana Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

AFM acordă unităților administrativ-teritoriale, în anul 2022, fonduri pentru 12 programe, ce vizează construirea de stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, modernizarea sistemului de iluminat public, eficiența energetică în clădirile publice, extinderea sistemului de apă-canal, amenajarea de piste de biciclete, împădurirea terenurilor etc.

Un lucru bun, pe care l-a subliniat și președintele AFM, este faptul că au fost eliminate cofinanțările care intrau în obligația primăriilor, iar procedura de obținere a acestor fonduri a fost cu mult simplificată.

• Programele pentru autoritățile locale, finanțate de AFM în anul 2022:

• Programul stații de reîncărcare în localități

• Programul stații de reîncărcare cu putere normală

• Programul iluminat public

• Programul eficiență energetică în clădiri publice

• Programul "apă canal"

• Programul de realizare a pistelor pentru biciclete

• Programul "rabla clasic"

• Programul "rabla plus"

• Programul pentru casarea autovehiculelor uzate

• Programul educație și conștientizare

• Programul microbuze pentru elevi

• Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin împădurirea terenurilor

PSD întotdeauna a sprijinit autoritățile publice locale și programele care duc la dezvoltarea economică, dar care, în același timp, protejează mediul."

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

15 iulie 2022 la 11:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 minute
Admitere 2025: Jandarmeria Sibiu recrutează viitori ofițeri
Jandarmia Sibiu anunță începerea unei noi campanii de recrutare pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Muzeele Sibiului, „călcate” de peste 900 de elevi
În luna aprilie, Primăria Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA au derulat primele activități în...
Cultură
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Viața și opera lui George Enescu, într-un film la Biblioteca ASTRA
Biblioteca ASTRA comemorează miercuri, 70 de ani de la moartea marelui compozitor și violonist român George Enescu, prin...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 19 ore
Șoc în cultura sibiană: Brukenthal schimbă garda! Interimatul lui Chituță, de 969 de zile, încheiat brusc după un ordin de ministru!
O conducere prelungită dincolo de „limitele legii” După 969 de zile în care a condus interimar Muzeul Național Brukenthal...
Actualitate
3 min de citit