Bijuterii contrafăcute la Sibiu. Prejudiciu de 325.000 lei

Marţi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat trei percheziții domiciliare în Sibiu, la o persoană cercetată penal pentru punerea în circulație de produse contrafăcute (produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anului 2024, prin intermediul rețelelor de socializare, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Sibiu, ar fi comercializat produse, în speță bijuterii, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Produsele în cauză ar fi fost achiziționate de către persoana bănuită de pe platforme on-line specializate în marketing, ulterior fiind oferite spre vânzare clienților, care ar fi achitat diverse sume în avans pentru a primi produsele comandate. Prejudiciul creat este de 325.000 de lei.

Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au ridicat 640 de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Femeia bănuită de săvârșirea faptei a fost depistată, urmând a fi audiată pentru lămurirea situației de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

20 august 2024 la 14:12
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 3 zile
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit