Bicicletă furată de pe str. Lazaret. Hoţul purta cagulă

Acasa >

Articol

Am primit pe adresa redacţiei o sesizare referitoare la furtul unei biciclete în Sibiu, pe str. Lazaret, faptă ce a avut loc acum o lună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform sesizării, doamna R.N. Locuieşte pe str. Lazaret, împreună cu fiica sa în vârstă de 16 ani. "Pe data de 11 februarie, a venit copila de la școală şi mi-a dat mesaj pe watsappp că "mami, unde ţi-e bicicleta? Eu am zis "La locul ei, ce întrebare e asta?" A zis "Nu este la locul ei" şi ne-am dat seama ca a fost furată", spune R.N.

Imediat au sunat la poliţie, dar "au zis ca nu au oameni să vină pe teren". "Aşa că a doua zi m-am prezentat (la poliţie,n. red.) cu poza bicicletei şi am dat declaraţie atât verbală cât şi scrisă". Au fost ridicate şi camerele de luat vederi, unde se arată că "este clar cum o ia şi pleacă noaptea, între orele 2 si 3". Conform imaginilor, cel care a luat bicicleta purta cagulă, "este greu de identificat", dar "Poliţia încă cercetează cazul".
"Îmi este foarte greu să cred că cineva este capabil să fure lucrul care nu este al lui", concluzionează R.N.

Nu ştim ce ajutor am putea oferi în cazul acesta, nu suntem organ de anchetă, dar publicăm imaginea bicicletei, cu speranţa ca cineva să o identifice şi să informeze poliţia şi păgubaşul unde a văzut-o.  Deşi nu ne punem mari speranţe. 

14 martie 2025 la 14:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit