Bibu despre dublarea taxei pentru terasele din Centru: ˝Nu putem accepta˝

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizația Municipală Sibiu a PNL a anunțat astăzi că nu va susține proiectul de dublare a  taxei speciale pentru terase inițiat de Primărie.

˝Consilierii PNL sunt împotriva dublării taxei speciale pentru terase inițiată de Primăria municipiului Sibiu și susțin menținerea cuantumului actual și în anul 2024.

Liberalii din Consiliul Local Sibiu consideră că pretențiile administrației de la antreprenorii din acest domeniu trebuie să țină cont de realitățile momentului. În plus, așteptările financiare ale municipalității trebuie puse în balanță cu eforturile pe care aceasta  din urmă le-a făcut în promovarea centrului Sibiului, eforturi limitate, în mare,  de ani de zile, la aceleași idei și proiecte˝- susțin liberalii.

Reprezentanții PNL Sibiu, cu ajutorul cărora FDGR a constituit o majoritate pentru administarea orașului, afirmă că nu au fost consultați  în legătură cu inițierea de către Primăria Sibiu a unui astfel de demers, că nu au fost informați cu privire la cuantumul sumei propuse și la argumentele dublării celei existente. 

˝Consilierii PNL încurajează Primăria Sibiu să nu se limiteze la a posta propuneri de inițiative pe site-ul propriu în scopul îndeplinirii teoretice a procedurii de dezbatere publică, ci să acționeze pro-activ și să invite reprezentanții mediului de afaceri (HORECA în acest caz) la consultări˝- se mai arată în comunicarea PNL Sibiu.

Liderul liberalilor, Adrian Bibu, susține la rândul său că firmele au deja destule greutăți.

˝Mediul privat trece deja prin suficiente încercări ca să mai adăugăm una. Dublarea taxei pentru terasele din centru, fără argumente publice și fără dialog, nu este o inițiativa pe care să o putem accepta˝- spune Bibu.

20 decembrie 2023 la 18:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
În democraţie alegi pe cine vrei tu, nu pe cine vor ei. Sau cum votul tău nu va salva România
Nu mai pot când văd tot felul de agenţi electorali, de la daci liberi şi giga-terra patrioţi la...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
„Vremea mare” a cauzat inundarea DN 14, la Țapu
Marți după amiaza în zona de nord – vest a județului Sibiu a fost „vreme mare”, cum se...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit