Bejan și Balaure, în echipa etapei. Marius Măldărășanu, antrenorul rundei a XX-a a Superligii

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma victoriei cu 4-0 în fața liderului Farul, la revenirea pe ”Municipal”, doi jucători ai lui Hermannstadt, Florin Bejan și Silviu Balaure, au fost incluși de Liga Profesionistă de Fotbal în echipa etapei a XX-a. Bejan, care a condus o apărare a sibienilor care a reușit să-i oprească pe ”marinarii” lui Gică Hagi, a ajuns la al 200-lea meci în prima divizie din România, iar Balaure a înscris o ”dublă”, primele sale goluri ale sale în actualul sezon.

Un al treilea component al echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a fost desemnat antrenorul etapei.

Componența echipei etapei a XX-a a Superligii și caracterizările făcute jucătorilor și antrenorului Marius Măldărășanu pe lpf.ro, în cele ce urmează:

Portar

HORAȚIU MOLDOVAN (Rapid / 24 ani) – A avut opt şuturi respinse, printre care şi un penalti. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei.

Fundași

CRISTIAN MANEA (CFR Cluj / 25 ani) – Trece printr-o perioadă formidabilă. A oferit a treia pasă decisivă din ediţia curentă, în care mai are şi trei goluri.

FLORIN BEJAN (FC Hermannstadt / 31 ani) – A făcut un meci fără greşeală în defensivă. Partida a fost una specială pentru fundaşul sibienilor, care s-a aflat la a 200-a prezenţă în Superliga României.

Custom Image

BOGDAN MITREA (Universitatea Craiova / 35 ani) – A câştigat 17 dueluri, dintre care 13 în defensivă. A avut procentaj de sută la sută la capitolul deposedări.

RISTO RADUNOVIC (FCSB / 30 ani) – A înscris şi a deschis drumul ”roş-albaştrilor” spre a cincea victorie la rând din campionat. A fost jucătorul cu cel mai mare index Instat (266).

Mijlocași

SILVIU BALAURE (FC Hermannstadt / 26 ani) – A bifat cel mai bun meci din acest sezon! A înscris primele două goluri pe arena modernizată din Sibiu.

LOVRO CVEK (CFR Cluj / 27 ani) – A înscris primul gol din carieră în campionatul României. A avut 11 baloane recuperate, dintre care șase în jumătatea adversă.

ADRIAN ȘUT (FCSB / 23 ani) – A avut o evoluţie consistentă la centrul terenului, contribuind din plin la ambele faze de joc.

YASSINEE BAHASSA (FC ”U” Craiova 1948 / 30 ani) – A fost principalul pericol pentru apărarea piteştenilor. A câştigat 11 dueluri în atac şi a reuşit nouă driblinguri.

Atacanți

ADAM NEMEC (FC Voluntari / 37 ani) – Al doilea meci la rând în care vârful ilfovenilor a punctat decisiv. A ajuns la 33 de reuşite în principala competiţie internă.

MARKO DUGANDZIC (Rapid / 28 ani) – A înscris de două ori şi a ajuns la 8 reuşite în campionatul actual, fiind golgheterul Rapidului.

Antrenorul etapei

MARIUS MĂLDĂRĂȘANU (FC Hermannstadt / 47 ani) – A pregătit perfect meciul cu liderul Farul, iar rezultatul a fost pe măsură: victorie cu 4-0 în faţa unei arene pline.

Custom Image

Autor
15 decembrie 2022 la 19:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Șelimbărul câștigă sub Pietricica după ce era condus la pauză. ”Călăreții roșii” sunt la mâna lor pentru salvarea de baraj
Echipa lui Neluțu Luca s-a impus cu 2-1, la Piatra Neamț, după ce la pauză Ceahlăul avea 1-0....
Sport
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit