Bărbat din Chirpăr, reținut după aproape două luni pentru că a furat un cal

Acasa >

Articol

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut duminică un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Chirpăr, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bărbatul este bănuit că, în data de 9 iulie a pătruns într-un saivan din apropierea orașului Avrig, de unde a furat un cal. Ulterior, tot el a pătruns prin efracție într-o încăpere a unui imobil amplasat în același saivan, de unde a furat  un dispozitiv electronic.

„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spun reprezentanții IPJ Sibiu. (L. B.)

 

29 august 2022 la 10:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Tiago Goncalves și Alessandro Murgia în ”Echipa etapei” a VII-a din play-off-ul/play-out-ul Superligii după victoria sibienilor cu Oțelul
Cei doi jucători de la FC Hermannstadt au marcat golurile prin care echipa lui Măldărășanu a câștigat, duminică...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Căbuz e pe locul al treilea în bătălia pentru ”Trofeul Helmut Duckadam”
Cu o zi înaintea finalizării votării pentru câștigătorul primei ediții a Trofeului Helmut Duckadam”, portarul sibian Cătălin Căbuz...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit