Baba Alhassan, alături de Horațiu Moldovan și Bogdan Mitrea, singurii jucători incluși de câte patru ori în echipa etapei Superligii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Baba Alhassan este unul dintre cei mai în formă jucători din Superligă în primele 11 etape. Ghanezul a fost inclus de patru ori în echipa ideală a etapei, alcătuită de Liga Progesionistă de Fotbal. Prin evoluțiile sale, mijlocașul de la FC Hermannstadt a atras privirile, el fiind golgeterul echipei și unul dintre cei mai buni marcatori din Superligă, cu șase reușite.

De câte patru ori în echipa ideală a etapei au mai fost incluși doar alți doi jucători, portarul Rapidului, Horațiu Moldovan, care în urmă cu câteva sezoane a apărat poarta lui Hermannstadt, și Bogdan Mitrea. Acesta din urmă a prins câte două nominalizări pentru Sepsi OSK și Universitatea Craiova, fiind transferat de gruparea din Bănie pe parcurul sezonului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FC Hermannstadt stă bine și la numărul nominalizărilor, șapte jucători de-ai lui Marius Măldărășanu fiind incluși în echipa ideală pe parcursul primelor 11 etape. Situația ar fi putut fi și mai bună, sibienii având un meci restanță, cel din etapa a VI-a, cu CFR Cluj-Napoca.

Doar Rapid (17 nominalizări), Farul și Sepsi, cu câte 12, stau mai bine decât FC Hermannstadt).

La polul opus sunt ”U” Cluj, CS Mioveni, ambele cu câte trei jucători incluși o singură dată în echipa etapei, și Chindia, gruparea din Târgoviște având o singură nominalizare, pe cea a portarului Cătălin Căbuz, și el în trecut la FC Hermannstadt și care e originar din Avrig.

 

RAPID BUCUREȘTI (9 jucători, 17 nominalizări): Horațiu Moldovan (et. a II-a, a IV-a, a VII-a, a X-a), Alexandru Ioniță (a III-a, a VII-a, a IX-a), Junior Morais (a II-a, a VI-a a IX-a), Cristian Săpunaru (a VIII-a, a XI-a), Marko Dugandzic (a II-a), Mattias Kait (a III-a), Florin Ștefan (a IV-a), Antonio Sefer (a IV-a), Răzvan Onea (a VI-a).

FARUL CONSTANȚA (10 jucători, 12 nominalizări): Denis Alibec (et. a VI-a, a XI-a), Louis Munteanu (a VII-a, a VIII-a), Andrei Artean (I), Adrian Petre (a II-a), Ionuț Larie (a VI-a), David Kiki (a VII-a), Alexi Pitu (a VII-a), Gabriel Torje (a IX-a), Tudor Băluță (a X-a), Constantin Grameni (a X-a).

SEPSI OSK SF. GHEORGHE (9 jucători, 12 nominalizări): Mario Rondon (et. a VI-a, a X-a, a XI-a), Bogdan Mitrea (a II-a, a VI-a), Radoslav Dimitrov (I), Vitalie Damașcan (I), Andres Dumitrescu (a II-a), Cosmin Matei (a II-a), Adnan Aganovic (a VI-a), Abbas Achahbar (a XI-a), Alexandru Tudorie (a XI-a).

FC HERMANNSTADT (7 jucători, 11 nominalizări): Baba Alhassan (et. I, a IV-a, a IX-a, a XI-a), Mihai Butean (a IV-a, a XI-a), Mino Sota (a V-a, a VIII-a), Daniel Paraschiv (a VII-a), Vlad Muțiu (a IX-a), Ionuț Stoica (a X-a), Raul Opruț (a X-a).

Custom Image

CFR CLUJ-NAPOCA (10 jucători, 10 nominalizări): Cristian Bălgrădean (et. I), Yuri Matias (I), Gabriel Deac (a III-a), Gabriel Debeljuh (a III-a), Ovidiu Hoban (a IV-a), Emmanuel Yeboah (a VIII-a), Claudiu Petrila (a VIII-a), Andrei Burcă (a X-a), Karlo Muhar (a X-a), Mario Camora (a XI-a).

PETROLUL PLOIEȘTI (9 jucători, 10 nominalizări): Valentin Țicu (et. a III-a, a VIII-a), Gabriel Tamaș (a III-a), Marian Huja (a IV-a), Gheorghe Grozav (a IV-a), Georgi Pashov (a V-a), Octavian Vâlceanu (a VI-a), Jair Silva (a VI-a), Lucian Dumitriu (a VIII-a), Christian Irobiso (a IX-a).

UNIVERSITATEA CRAIOVA (7 jucători, 8 nominalizări): Bogdan Mitrea (et. a VII-a, a XI-a), Gustavo (I), Alexandru Mateiu (a IV-a), Vladimir Screciu (a V-a), Andrei Ivan (a V-a), Alexandru Crețu (a VII-a), Jovan Markovic (a IX-a).

FC ARGEȘ (6 jucători, 8 nominalizări): Alexandru Ișfan (et. a III-a, a VI-a, a VII-a), Iasmin Latovlevici (I), Dorian Bertrand (I), Tony Njike (a V-a), Costinel Tofan (a VII-a), Cătălin Straton (a VIII-a).

FC ”U” CRAIOVA 1948 (6 jucători, 7 nominalizări): Radu Negru (et. a III-a, a X-a), Benjamin Van Durmen (a II-a), Andrea Compagno (a V-a), Samuel Asamoah (a VIII-a), Vlad Achim (a IX-a), Gabriel Iancu (a X-a).

FC BOTOȘANI (5 jucători, 5 nominalizări): Sebastian Mailat (et. I), Victor Dican (a II-a), Mihai Al. Roman (a IV-a), Eduard Pap (a V-a), Andrei Tîrcoveanu (a V-a).

FCSB (4 jucători, 5 nominalizări): Joonas Tamm (et. a III-a, a V-a), Alexandru Pantea (a V-a), Andrei Cordea (a V-a), Joyskim Dawa (a VII-a).

FC VOLUNTARI (4 jucători, 4 nominalizări): Igor Armaș (et. I), Alexandru Vlad (a III-a), Mihai Popa (a XI-a), Lukas Droppa (a XI-a).

UTA ARAD (4 jucători, 4 nominalizări): David Miculescu (et. a II-a), Juan Cascini (a V-a), Marko Vukcevic (a VIII-a), Alexandru Benga (a IX-a).

”U” CLUJ-NAPOCA (3 jucători, 3 nominalizări): Ioan Filip (et. a II-a), Alexandru Chipciu (a IX-a), Ely Fernandes (a X-a).

CS MIOVENI (3 jucători, 3 nominalizări): Ionuț Balaur (et. a IV-a), Adrian Scarlatache (a VIII-a), Guilherme Garutti (a IX-a).

CHINDIA TÂRGOVIȘTE (un jucător, o nominalizare): Cătălin Căbuz (et. a III-a).

 

”Echipa etapei” și ”antrenorul etapei” în primele 11 runde ale sezonului, în Superligă

 

ETAPA I: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj-Napoca, 34 ani) – Radoslav Dimitrov (Sepsi OSK, 33), Yuri Matias (CFR, 27), Igor Armaș (FC Voluntari, 35), Iasmin Latovlevici (FC Argeş, 36) – Gustavo Vagenin (Universitatea Craiova, 30), Andrei Artean (Farul, 28), Baba Alhassan (FC Hermannstadt, 22)* -Sebastian Mailat (FC Botoşani, 24), Vitalie Damașcan (Sepsi OSK, 23), Dorian Bertrand (FC Argeş, 29). Antrenor: Erik Lincar (”U” Cluj-Napoca, 43).

* Poate fi considerat surpriza plăcută a primei etape. A marcat de două ori şi a controlat centrul terenului.

 

ETAPA A II-A: Horațiu Moldovan (Rapid, 24) – Junior Morais (Rapid, 36), Victor Dican (FC Botoşani, 21), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK, 34), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK, 21) – David Miculescu (UTA Arad, 21), Cosmin Matei (Sepsi OSK, 30), Ioan Filip (”U” Cluj-Napoca, 33), Benjamin Van Durmen (FC ”U” Craiova 1948, 25) – Marko Dugandzic (Rapid, 28), Adrian Petre (Farul, 24). Antrenor: Mihai Teja (FC Botoşani, 43).

 

ETAPA A III-A: Cătălin Căbuz (Chindia, 26) – Radu Negru (FC ”U” Craiova 1948, 23) – Gabriel Tamaș (Petrolul, 38), Joonas Tamm (FCSB, 30), Valentin Țicu (Petrolul, 21) – Ciprian Deac (CFR, 36), Mattias Kait (Rapid, 24), Alexandru Vlad (FC Voluntari, 32) – Alexandru Ișfan (FC Argeş, 22), Gabriel Debeljuh (CFR, 25), Alexandru Ioniţă (Rapid, 27). Antrenor: Adrian Mutu (Rapid, 43).

 

ETAPA A IV-A: Horațiu Moldovan (Rapid, 24) – Mihai Butean (FC Hermannstadt, 25)*, Ionuț Balaur (CS Mioveni, 33), Marian Huja (Petrolul, 23), Florin Ștefan (Rapid, 26) – Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova, 32), Ovidiu Hoban (CFR, 39), Baba Alhassan (FC Hermannstadt, 22)** – Antonio Sefer (Rapid, 22), Mihai Alexandru Roman (FC Botoşani, 30), Gheorghe Grozav (Petrolul, 31). Antrenor: Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt, 47)***.

* A fost fundaşul dreapta cu cel mai bun index InStat (235). Este jucător de bază în sistemul gândit de Marius Măldărăşanu.

** O nouă prestaţie entuziasmantă! Este liderul surpriză din clasamentul golgeterilor.

*** Neînvinşi şi cu 7 goluri marcate, toate din acţiune, sibienii sunt marea surpriză din acest început de sezon, iar un merit deosebit îî revine şi lui Marius Măldărăşanu.

 

ETAPA A V-A: Eduard Pap (FC Botoşani, 28) – Georgi Pashov (Petrolul, 32), Joonas Tamm (FCSB, 30), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 22), Alexandru Pantea (FCSB, 18 ani) – Juan Cascini (UTA Arad, 25), Mino Sota (FC Hermannstadt, 27)*, Andrei Tîrcoveanu (FC Botoşani, 25), Andrei Cordea (FCSB, 23), Andrea Campagno (FC ”U” Craiova 1948, 26), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 25). Antrenor: Mihai Teja (FC Botoşani, 43).

* A acoperit excelent centrul terenului, de unde a recuperat multe mingi, fiind cel mai bun din etapa a V-a la acest capitol (17 mingi recuperate).

 

ETAPA A VI-A****: Octavian Vâlceanu (Petrolul, 25) – Răzvan Onea (Rapid, 24), Ionuț Larie (Farul, 35), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK, 34), Junior Morais (Rapid, 36) – Alexandru Ișfan (FC Argeş, 22), Jair Silva (Petrolul, 28), Tony Njike (FC Argeş, 24), Adnan Aganovic (Sepsi OSK, 34) – Mario Rondon (Sepsi OSK, 36), Denis Alibec (Farul, 31). Antrenor: Cristiano Bergodi (Sepsi OSK, 57).

**** Nu s-au disputat meciurile Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova, FC Botoșani – FCSB și FC Hermannstadt – CFR Cluj-Napoca.

 

ETAPA A VII-A: Horațiu Moldovan (Rapid, 24) – Costinel Tofan (FC Argeş, 26), Joyskim Dawa (FCSB, 26), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 34), David Kiki (Farul, 28) – Alexandru Ișfan (FC Argeş, 22), Alexandru Creţu (Universitatea Craiova, 30), Alexandru Ioniţă (Rapid, 27) – Louis Munteanu (Farul, 20), Daniel Paraschiv (FC Hermannstadt, 23)*, Alexi Pitu (Farul, 20). Antrenor: Gheorghe Hagi (Farul, 57).

* A făcut un meci mare pe ”Arena Naţională". Şi-a trecut în cont un gol şi o pasă decisivă.

 

ETAPA A VIII-A: Cătălin Straton (FC Argeş, 32) – Marko Vukcevic (UTA, 29), Adrian Scarlatache (CS Mioveni, 35), Cristian Săpunaru (Rapid, 38), Valentin Țicu (Petrolul, 21) – Lucian Dumitriu (Petrolul, 29), Mino Sota (FC Hermannstadt, 27)*, Samuel Asamoah (FC ”U” Craiova 1948, 28) – Louis Munteanu (Farul, 20), Emmanuel Yeboah (CFR, 19), Claudiu Petrila (CFR, 21). Antrenor: Marius Măldărăşanu (FC Hermannstadt, 47)**.

* A avut o nouă prestaţie ireproşabilă la centrul terenului. A pasat decisiv la singurul gol al meciului.

** Neînvinşi, sibienii sunt marea surpriză a acestui start de sezon. Marius Măldărăşanu a reuşit, pe lângă rezultate, să implementeze echipei şi un joc plăcut oricărui microbist.

Custom Image

ETAPA A IX-A****: Vlad Muțiu (FC Hermannstadt, 27)* – Alexandru Chipciu (”U” Cluj-Napoca, 33) – Alexandru Benga (UTA, 33), Guilherme Garutti (CS Mioveni, 28), Junior Morais (Rapid, 36) – Alexandru Ioniţă (Rapid, 27), Vlad Achim (FC ”U” Craiova 1948, 33), Baba Alhassan (FC Hermannstadt, 22)** – Gabriel Torje (Farul, 32), Jovan Markovic (Universitatea Craiova, 21), Christian Irobiso (Petrolul, 29). Antrenor: Adrian Mutu (Rapid, 43).

* Contra piteştenilor, portarul sibienilor a avut nu mai puţin de 7 intervenţii, dintre care 4 extraordinare.

** O nouă evoluţie lăudabilă pentru mijlocaşul sibienilor! Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.

**** Nu s-a disputat meciul CSB – CFR Cluj-Napoca.

 

ETAPA A X-A: Horațiu Moldovan (Rapid, 24) – Radu Negru (FC ”U” Craiova 1948, 23) – Andrei Burcă (CFR, 29), Ionuț Stoica (FC Hermannstadt, 34)*, Raul Opruț (FC Hermannstadt, 24)** – Tudor Băluță (Farul, 23), Karlo Muhar (CFR, 26), Constantin Grameni (Farul, 19) – Gabriel Iancu (FC ”U” Craiova 1948, 28), Mario Rondon (Sepsi OSK, 36), Ely Fernandes (”U” Cluj-Napoca, 31). Antrenor: Ilie Poenaru (UTA Arad, 45).

* A marcat în prelungiri golul care le-a adus sibienilor a cincea victorie în acest sezon.

** A fost fundaşul stânga cu cel mai mare index Instat (259). A avut un procent de 90 la sută pase corecte şi a câştigat 18 dueluri, dintre care 9 în atac.

 

ETAPA A XI-A: Mihai Popa (FC Voluntari, 21) – Mihai Butean (FC Hermannstadt, 26)*, Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 34), Cristian Săpunaru (Rapid, 38), Mario Camora (CFR, 35) – Abass Achahbar (Sepsi OSK, 28), Lukas Droppa (FC Voluntari, 33), Baba Alhassan (FC Hermannstadt, 22)** – Mario Rondon (Sepsi OSK, 36), Alexandru Tudoorie (Sepsi OSK, 26), Denis Alibec (Farul, 31).  Antrenrul etapei: Gheorghe Hagi (Farul, 57).

* Singurul integralist din lotul revelaţiei FC Hermannstadt, Butean a reuşit o nouă pasă decisivă. În plus, a câştigat 14 dueluri şi a avut 9 recuperări, dintre care 4 în jumătatea adversă.

** Un nou meci mare făcut de mijlocaşul sibienilor, care a reuşit a treia ”dublă” în acest sezon!

 

Legendă: (*), (**) – caracterizările făcute de Liga Profesionistă de Fotbal pe lpf.ro.

 

 

Autor
27 septembrie 2022 la 19:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 18 ore
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit