Avem două "stări", ce facem cu ele? Sau tot ce ştim despre ridicarea stării de alertă şi ce nu ştim despre starea de criză

Ridicarea stării de alertă: liber unde nu era liber 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din martie 2020 până pe 8 martie 2022 inclusiv, am avut parte de tot felul de restricţii, unele justificate, dar multe luate doar aşa, "ca să fie". Lockdown cu stat încuiat în casă şi ieşit doar cu hârtie cu "subsemnatul"; biserici închise pentru credincioşi; mască ba obligatorie, ba recomandată, ba iar obligatorie, ba în spaţii deschise, ba în spaţii închise; interzicerea petrecerilor; interzicerea circulaţiei pe timp de noapte; interzicerea petrecerii de Revelion sau a Învierii; morţii în saci; vaccinarea cu toate ale ei; cer­tificatul "verde" care interzicea drepturile nevaccinaţilor de a intra, cumpăra sau consuma, de la bere la cultură. Au fost lucruri obligatoriu de neuitat şi multe care pot fi de neiertat.

Ei bine, se pare că de la 9 martie, gata cu aroganţele de "categorie aleasă" accesul fiind liber, se pare oricui, vaccinat sau nu, în zonele unde altădată era doar în baza certificatului “verde". 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ştirea, deşi de o importanţă enormă pentru România, a fost aruncată de oficialii guvernamentali la categoria "diverse" fără a oferi multe detalii. Astfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, anunţând, în cadrul briefin­gului de presă de la finalul şedinţei de Guvern din 7 martie, a spus doar atât: "…pentru că mâine (8 martie, n.red.) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID-19, sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi, Guvernul nu va prelungi starea de alertă. Ca atare, mâine, la miezul nopţii, va
expira starea de alertă în România. În privinţa situaţiilor privind formularul de localizare a pasagerului şi a certificatului verde, Ministerul Sănătăţii, în perioada imediat următoare, va clarifica regle­mentările privind cele două categorii de documente.”  În jurul amiezii, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, de la 9 martie este ridicată starea de alertă. 

El a anunţat că se renunţă în primul rând la obligativitatea măştii în spaţiile exterioare şi interioare şi că nu vor mai fi limite orare privind accesul în diferite spaţii. Nu va mai fi solicitat la intrarea în ţară formularul PLF sau certificatul electronic COVID. Totuşi se recomandă purtarea măştii în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare, în grădiniţe, şcoli, universităţi. Persoanele care acuză simptome de Covid, trebuie să se testeze şi să se prezinte la medic. Accesul în centre comerciale, instituţii, evenimente este permis fără certificat verde. La fel, se recomandă izolarea, dar aceasta nu va mai fi controlată. "Prudenţa şi respon­sabilitatea individuală trebuie să fie principalele atribute ale perioadei următoare", a spus Rafila. inistrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat şi el că universităţile îşi vor relua cursurile cu prezenţă fizică, iar acolo unde nu este posibil, se poate decide o perioadă de tranziţie de la sistemul online la prezenţa fizică.

 

Starea de criză: o chestiune mai mult militară

Este vorba de fapt de un proiect de lege propus de Guvernul României, care să modifice diverse legi privind apărarea României. Se referă la posibilitatea declarării, atunci când consideră necesar, doar de către Consiliul Suprem de Apărare a ţării, a "situaţiei de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale". Prin situaţie de criză se înţeleg, spune proiectul de lege, diversele ameninţări, militare sau nu, care ar putea afecta apărarea şi siguranţa României, de la dezastre sau epidemii, la război sau incindente teroriste.

Tot proiectul de lege prevede ca în cazul desfăşurării de operaţiuni militare pe teritoriul ţării, Ministerul Apărării să predea comanda şi controlul forţei care conduce operaţiunile militare (în principiu, e vorba de NATO).La fel se stabilesc detalii privind mobilizarea şi folosirea rezerviştilor sau a celor apţi pentru serviciul militar.

Astfel, cetăţenii cu obligaţii în înde­plinirea îndatoririlor militare sunt împărţiţi în persoane care îndeplinesc ser­viciul militar activ sau în rezervă, persoane încorporabile, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, plus o "rezervă" vârste între 35 şi 63 de ani. Ca "rezervă generală", sunt socotiţi, în caz de stare de asediu, mobilizare sau război, toţi bărbaţii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani.

La fel, cei care sunt plecaţi temporar din ţară şi fac parte din categoria încorporabililor cu domiciliul în România,  în caz de stare de asediu sau de războitrebuie să se prezinte, în maximum 15 zile de la data notificării, la centrele militare judeţene.

Deci, este un pachet de legi mai mult preventive decât sigure că vor fi impuse imediat după promulgare şi sunt luate în contextul militar din zonă. Deci nu înseamnă OBLIGATORIU că se va declara stare de criză, iar dacă CSAT va declara "stare de criză", automat toţi bărbaţii vor fi trimişi cu arma în mână să lupte undeva.

Referitor la ridicarea stării de alertă, evident că, pe măsură ce va trece timpul, lucrurile se vor clarifica mai în detaliu. Referitor la cealaltă "stare", panica ştiu că ajută la mulţi, dar aici şi acum nu este cazul încă.

Iar când vom avea mai multe detalii, nu le vom ţine secrete ci vi le vom spune.

 

Apropo, vedeţi că iar circulă acum documente false de încorporare, pe reţele. Ministerul Apărării Naţionale a descoperit încă un document fals, din judeţul Vâlcea.

"Documentul din imagine, fals de la un capăt la altul, se pretinde a fi un aşa-zis "ordin de încorporare" emis de Centrul Militar  Judeţean.  Nimic din ceea ce se poate citi în acest document nu cores­punde realităţii. Am sesizat autorităţile competente pentru investigarea acestui fals, creat cu intenţia evidentă de a manipula şi crea panică".

MApN anunţă că, dacă primiţi aşa ceva prin poştă, în primul rând sunaţi şi anunţaţi la Centrul Militar Judeţean/Biroul de Informare Recrutare din zona dumneavoastră, la numerele de telefon disponibile aici: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php

În al doilea rând, "pentru a nu contribui la propagarea neintenţionată a acestor  dezinformări în mediul online", se recomandă evitarea fotografierii şi împărtăşirii acestora "chiar şi cu cercul apropiat de prieteni".

 

foto: Arhiva TRIBUNA

facebook/Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro

Autor
08 martie 2022 la 20:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 19 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 21 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit