Author Image
Ovidiu BOICA
Și-a început cariera la 16 ani, în 1993, iar de atunci până în prezent a lucrat fără întrerupere pentru TRIBUNA, departamentul SPORT. În paralel, a fost ofițer de presă al cluburilor sibiene CSU Voința și FC Hermannstadt. De asemenea, a făcut parte din prima echipă de colaboratori a ProSport, al cărui corespondent e și în prezent.
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
A sunat clopoțelul! Amintiri din prima zi (și nu numai) de școală cu sportivii de top ai Sibiului
Vacanța de vară s-a sfârșit, iar în această dimineață sună din nou clopoțelul. Pentru cei mai mici, ziua...
Eveniment
11 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Sibiencele acuză arbitrajul din meciul pierdut cu Vasas! ”Adversarul nu ne-a pus mari probleme, dar e frustrant când arbitrajul îți rupe jocul!”
Nou-promovată în Superligă, echipa sibiană mai așteaptă până să obțină primul sau primele puncte, cedând în toate cele...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
FC Hermannstadt, șase jucători nominalizați în ”Echipa etapei” din Superligă până la întreruperea campionatului
În primele opt runde din actualul sezon, FC Hermannstadt a avut șase jucători incluși în ”Echipa etapei”, alcătuită...
Sport
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Sanja aduce prima victorie a Măgurii dintr-o aruncare de la 7 metri
Sanja Radosavljevic a înscris golul prin care echipa din Cisnădie a obținut prima victoriedin noua ediție a Ligii...
Sport
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Recalcularea pensiilor: Circa 6.000 de lei, cea mai mare mărire în județul Sibiu. Peste 80%, procentul majorărilor!
Cea mai mare diferență în urma recalculării pensiilor din județul Sibiu este de aproape 6.000 de lei, norocoasa...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
BC CSU a pierdut în fața campioanei Bulgariei la ”Memorialul Elemer Tordai”. Sibienii întâlnesc CSM Tg. Mureș în finala mică
”Memorialul Elemer Tordai” în meciul cu campioana Bulgariei, Rilski Sportist. A lipsit doar Filip Adamovic, conducătorul de joc...
Sport
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Butucel nu mai e singurul jucător de la nord de Prut în rândul ”călăreților roșii”. Șelimbărul transferă un campion din Republica Moldova
Echipa din Șelimbăr și-a întărit compartimentul median, transferând un internațional din Republica Moldova, câștigător al campionatului național și...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
FC Hermannstadt a mai transferat un campion național al României. Vine de la Cluj și e fundaș stânga
FC Hermannstadt a mai făcut un transfer în această săptămână, după ce a obținut împrumutul lui Nana Antwi,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Tandem Stories: Două capitale culturale europene, legate de întâlniri interdisciplinare germano-române
Între 15 septembrie și 18 octombrie, artiști din Germania și România se vor întâlni, la Sibiu și Timișoara,...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 luni
Alexandru Luca, mijlocașul lui FC Hermannstadt, care a debutat la 20 de ani, în Superligă: ”Clar este o săptămână pe care-o voi însemna în calendar”
Alexandru Luca este ultimul jucător debutat în Superligă de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt. ”Mister” l-a ”testat” cu...
Eveniment
6 min de citit