Author Image
Dan FRÂNCU
Salutare! Sunt Dan și am scris primul articol pentru Tribuna în anul 1992. Sunt o fire curioasă, intuitivă, îmi place să interacționez cu oamenii dar nu vreau să fiu în centrul atenției. Vreau să îmi petrec timpul liber cu cei dragi și ador călătoriile. Sunt altruist și ajut atunci când simt că e nevoie și pot.
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Crosul Primăverii (ediţia întâi), pentru copiii din oraşul Avrig
Crosul Primăverii a atras la start peste 200 de iubitori de mişcare de toate vârstele. La competiţie s-au...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Lumina Sfântă va uni simbolic cele două biserici ortodoxe din Avrig
„Marşul Învierii – Marşul Luminii” va fi organizat şi în acest an la Avrig, în prima zi a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
La sfârșitul acestei luni se va desfășura o nouă ediție Triada MTB Avrig
Ediția 2023 a Triadei MTB, una dintre cele mai importante competiții de ciclism montan organizate la noi în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Arpașu de Jos face pași reali spre statutul de comună europeană
„Modernizare străzi în comuna Arpașu de Jos” reprezintă proiectul de investiții în infrastructura rutieră de cea mai mare...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Inițiative lăudabile de „Săptămâna verde”, la Tălmaciu
La Tălmaciu, recent încheiatul proiect "Săptămână verde", derulat la toate unitățile de învățământ, s-a încheiat cu frumoase realizări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
La sfârșitul acestei luni se va desfășura o nouă ediție Triada MTB Avrig
Ediția 2023 a Triadei MTB, una dintre cele mai importante competiții de ciclism montan organizate la noi în...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Tălmaciu: 9 platforme moderne pentru colectarea selectivă a deşeurilor
Chiar dacă mai sunt multe de pus la punct, în orașul Tălmaciu se fac pași importanți spre o...
Eveniment
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Peste șase tone de deșeuri depozitate ilegal – bilanțul curățeniei de primăvară în orașul Avrig
Peste 400 de voluntari, din care mai bine de jumătate au fost copii, au participat sâmbăta trecută la...
Eveniment
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Festivalul – Concurs Folcloric "Moştenire din bătrâni" este reluat după trei ani de pauză
Scopul festivalului de la Avrig este de a contribui la descoperirea, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
În orașul Tălmaciu vor fi amenajate nouă platforme moderne pentru colectarea selectivă a deșeurilor
Chiar dacă mai sunt multe de pus la punct, în orașul Tălmaciu se fac pași importanți spre o...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Ansamblul Folcloric Datina (Tălmaciu) sărbătorește primul deceniu de activitate cu un spectacol aniversar, la Casa de Cultură a orașului Cisnădie
Pentru aniversarea primului deceniu de activitate, Ansamblul Folcloric Datina din Tălmaciu a pregătit un spectacol extraordinar, în cadrul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ani
Aleşii locali avrigeni se întâlnesc în şedinţa ordinară din luna martie
Miercuri, 29 martie, înce­pând cu ora 14, în sala de şedinţe a Primăriei Avrig se va desfăşura şedinţa...
Actualitate
3 min de citit