AugustFEST în Şura Mică! – românii şi saşii au sărbătorit împreună 700 de ani de la atestarea documentară! – "creştem comuna ŞURA MICĂ împreună”?

Între 12-15 august – în timp ce piaţa mare a Sibiului găzduia „Târgul de carte Gaudeamus 2023” – Consiliul Local şi Primăria comunei Şura Mică a organizat «patru zile de petrecere pentru toate gusturile, la „Zilele comunei”». Fondată în 2017, manifestarea a cunoscut o evoluţie ascendentă, chiar dacă în anii de criză sanitară (2021, ediţia a III-a), s-a limitat la vernisajul expoziţiei permanente „Comuna Şura Mică – de la agricultura de subzistenţă la civilizaţia urbană”. Atunci, alegerea locaţiei – în noua și frumoasa şcoală gimnazială-, a ţinut seamă de proverbul „Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrîneţe!”, dezbaterile publice demonstrând necesitatea şi oportunitatea conservării peisajului natural și cultural în vederea consolidării identității locale; nu întâmplător, Şura Mică este printre puţinele comune care au inclus în strategia de dezvoltare economico-socială (2021-2027), organizarea de evenimente memoriale speciale legate de atestarea documentară, pentru implicarea efectivă a întregii comunităţi în celebrarea acestora. În 2022, participând la „Zilele comunei”, consemnam în paginile „Tribunei”: «(…) primarul Valentin Ristea m-a convins, anunţând organizarea celei mai mari sărbători din istoria localităţii, la împlinirea a 700 de ani de la atestarea documentară!». Nu am uitat acea recomandare, iar acum – la câteva zile de la încheierea acesteia – pot afirma că primarul s-a ţinut de cuvânt! Programul manifestărilor 2023 s-a elaborat cu sprijinul tuturor factorilor interesaţi: Şcoala Gimnazială – director prof. Liliana Cîrtog; parohiile ortodoxe locale şi preoţii parohi Iulian Gabriel Hârşan şi Nicolae Vlad, respectiv pr. Cosmin Rotar (parohia Rusciori), parohia evanghelică Şura Mică – reprezentată de decanul districtual Galter Heinz – Dietrich, dar şi alţi parteneri instituţionali, persoane juridice şi fizice. Încă din toamna anului trecut s-au lansat invitații la cel mai înalt nivel, fiind așteptat președintele Klaus Werner Iohannis, fiind cunoscută și apreciată contribuția domniei sale la edificarea primului parc industrial din România (fondat în 2002).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Scurtă retrospectivă a evenimentelor din 4 – 7 mai 2023

La împlinirea efectivă a 700 de ani de atestare documentară – timp de patru zile – o serie de evenimente au marcat sărbătorirea datei de 5 mai 1323. În şcoala gimnazială s-au organizat expoziţii, fiecare clasă întrecându-se în a demonstra cunoaşterea patrimoniului local, dar şi răspunsul la întrebarea „De ce iubim Şura Mică?”.

Spectacolul „Trecut, prezent şi viitor în educaţia şureană” a fost apreciat de toţi invitaţii, spaţiul Centrului de Informare şi Documentare al şcolii dovedindu-se neîncăpător. Aici, am aflat că trupa „Smart Kids” – fondată de Corina Măsaru (2014) -, este formată din foşti şi actuali elevi ai şcolii, ritmul şi coordonarea perfectă încântând publicul. Menţiunea este cuvenită, trupa participând și pe scena festivalului (în 13 august), prestaţia artistică impresionând şi demonstrând că dansul modern poate fi o alternativă în gama ofertelor pentru generarea unei alte stări de spirit, în mobilizarea implicării tinerelor generaţii!

Centrul istoric al comunei a fost – în 5 mai – locul vernisajului expoziţiei OPEN AIR „Pelerinaj în istoria localităţii Şura Mică”, istoria localităţii fiind prezentată de autorul ei, dr. Martin Rill, fiu al satului care a demonstrat – prin întreaga activitate – că nu a uitat satul natal. Adevărat mesager al culturii locale, dr. Martin Rill (n.18 mai 1951, Şura Mică) este autorul monumentalei monografii „Kleinscheuern – Eine Gemeinde in Siebenbürgen” (636 pag. în limba germană, 2004).

În 6 mai 2023, s-a lansat – cu sprijinul Consiliului Local şi a Primăriei Şura Mică – lucrarea monografică bilingvă „Şura Mică – O comună în Transilvania” – „Kleinscheuern – Eine Gemeinde in Siebenbürgen” (176 pag.), ambele cărți fiind editate color, în condiţii grafice excelente, în Germania. Pe frumoasa peluză a bisericii evanghelice, lucrarea a fost prezentată de prof.univ.dr. Ioan Opriş, personalitate emblematică a muzeologiei româneşti contemporane, eminent academician şi promotor al conservării patrimoniului cultural moştenit. Într-o continuare firească – în august -, s-a inclus în program lansarea de carte: „O (NE)OBIŞNUITĂ AŞEZARE. CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DE LA ŞURA MICĂ – RÂŞLOAVE" (Editura Mega, 2023). Noua lucrare, coordonată de istoricul Martin Rill, a fost realizată în colaborare, de Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj-Napoca, ca instituţii deţinătoare ale patrimoniului descoperit. S-au valorificat astfel, cercetările sistematice executate în campanii anuale de 3-5 săptămâni, în perioada 1976-1983. Şi această lucrare aduce dovezi de netăgăduit, că aceste meleaguri au fost locuite din cea mai veche epocă a omenirii (a pietrei) – urmele așezărilor fiind din perioada neolitică până în Evul Mediu timpuriu – condiţiile de viaţă fiind favorabile viețuirii!

Vechea biserică evanghelică – cu hramul Sf. Maria, în sec. XV-XVI – a fost gazda primitoare a multor manifestări

În impunătoarea sală s-a ţinut şedinţa extraordinară a Consiliului Local Şura Mică (în 5 mai), marcând momentul aniversar, atât prin solemnitate cât şi prin documentele prezentate. Aici au fost adoptate: Declaraţia – Agenda 2030 a Consiliului Local Şura Mică privind viitorul comunei: „CREŞTEM COMUNA ŞURA MICĂ ÎMPREUNĂ”, Acordul cadru de parteneriat între comuna Şura Mică şi Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu, fondarea Asociaţiei Culturale „Şureanca”, etc. Duminică 7 mai, atât în bisericile ortodoxe cât şi în impunătorul edificiu medieval s-au desfăşurat slujbe religioase, prezenţa Excelenţei Sale Episcopul Reinhart Guib şi a decanului preot Dietrich Galter atrăgând atât enoriaşii saşi din parohiile învecinate cât şi românii dornici să participe la „Gottesdienst am Sontag”. Brunch-ul cultural şi miniexpoziţia de sculptură şi pictură a artiştilor Ovidiu Topârcean şi Ioan Brădeanu, asociată cu colecţia de artă sacră unică din patrimoniul bisericii evanghelice, a stimulat imaginaţia tuturor; astfel, în luna august – pe holurile şcolii gimnaziale – toţi participanţii au putut admira lucrările celor doi artişti locali, cunoscuţi mai mult în străinătate, decât pe meleagurile sibiene.

Minivacanţa lunii august a devenit un veritabil AugustFEST!

Pregătite cu multă atenţie de administraţia publică locală, „Zilele comunei Şura Mică” au fost o sărbătoare unică în judeţul Sibiu, prezenţa celor peste 200 de familii de saşi în comună, transformând-o într-un adevărat AugustFEST!

În pofida imensului şantier al reabilitării drumului judeţean DJ 106B – A1 – Ocna Sibiului – Loamneş – Soroştin – Ţapu (35 km), investiţie necesară şi oportună (termen: octombrie 2023) gestionată integral de Consiliul Judeţean Sibiu, primăria comunei Şura Mică a reuşit să asigure fluenţa circulaţiei rutiere şi pietonale, respectiv a parcărilor, cerând scuze tuturor pentru disconfortul creat de toate lucrările prevăzute. De altfel, refacerea platformei rutiere, a rigolelor, reabilitarea podurilor şi podeţelor, amenajarea drumurilor laterale şi a accesului la proprietăţi, a parcărilor, dar şi consolidarea zonelor vulnerabile, a fost înţeleasă de toţi participanţii la manifestări, modernizarea infrastructurii edilitare a comunei fiind obiectivul numărul unu al administraţiei publice locale. În comună, se ştie că trei investiţii majore au fost aprobate prin Programul Naţional de Investiţii

Anghel Saligny: 1.Extinderea staţiei de epurare Şura Mică (10.473.360,00 lei) , 2. Modernizarea străzii Livezii (600 m) – 2.491.313,26 lei; 3.Modernizare Aleea Cameliei (cu reţele aferente – 3.478.284,22 lei). Cunoscând proverbul „Cine lucrează şi tace, El mai multă treabă face”, înclin să cred că minivacanţa de Sfânta Maria i-a făcut pe organizatori să mizeze pe prezenţa crescută, atât a localnicilor cât şi a oaspeţilor, programul divers şi foarte variat fiind dedicat satisfacerii preferinţelor tuturor participanţilor. Iar aceştia s-au bucurat de muzică de fanfară, muzică populară, muzică clasică, spectacol de dansuri săseşti, un bal al saşilor ca odinioară şi multe surprize cultural și de agrement, organizate mai mult sau mai puţin spontan.

Cea mai mare sărbătoare organizată în comun, de români şi saşi!

Manifestările au debutat sâmbătă – 12 august – primirea fiind făcută în parcul central al comunei. A omagiat manifestarea – prin prezenţa sa – doamna ministru al culturii, Raluca Turcan participând la festivitatea de deschidere, alături de senatorul Nicolae Neagu, vicepreşedintele C.J. Sibiu Marcel Luca şi primarul Valentin Ivan – preşedintele Filialei Judeţene Sibiu a AcoR. Invitaţilor le-a fost prezentată succint expoziţia ce înnobilează parcul central al localităţii și impresionează prin acurateţea expunerii (foto şi text) a întregii istorii a comunei. Lângă teiul sădit în 7 mai – în faţa bisericii evanghelice -, primarul Valentin Ristea împreună cu ministrul culturii au dezvelit un monument aniversar, ceremonialul fiind desăvârşit de preoţii parohi ai comunei, placa memorială înregistrând, pentru toate generaţiile viitoare: «700 de ani 1332- 2023 Parvo Horreo – Kleinscheuern – Şura Mică – 12.08.2023». Întreaga asistenţă, condusă de fanfara „Siebenbürger Musikanten Heidenheim" (Germania), a defilat – într-o paradă a porturilor -, din parcul central la scena amplasată pe platoul superior, în vecinătatea şcolii gimnaziale, vechea alee fiind amenajată special pentru asigurarea accesului. Deschiderea oficială a manifestărilor au făcut-o primarul Valentin Ristea, ministrul culturii Raluca Turcan şi preşedintele Asociației Comunitare a Șurenilor din Germania (HOG Kleinscheuern), Martin Benning. Din scurtele alocuţiuni nepolitizate am reţinut atât emoţiile edilului cât şi o parte din gânduri, inspirate de cei 700 de ani de istorie: «(…) e impresionant, e un privilegiu să fim astăzi, aici, împreună, într-un exerciţiu al comuniunii, la sărbătoarea satului, dar şi într-un exerciţiu al căderii în imaginar, al rememorării înaintaşilor, care au trecut pe uliţele satului, care au trudit, care au iubit, care au lăsat urme concrete ale existenţei lor, nouă, locuitorilor prezentului. Mă bucur pentru fiecare dintre noi, mă bucur pentru fiecare invitat, mă bucur pentru fiecare artist prezent, mă bucur de prezenţa doamnei Raluca Turcan, ministrul culturii care ne onorează venind aici, la sărbătoarea noastră. Mă bucur de fiecare român îmbrăcat în haine româneşti, mă bucur de fiecare clipă. Dar mai ales mă bucur de saşii noştri dragi, care vor trăi emoţii … în aceste zile, mă bucur de tinerii saşi care poate calcă pentru prima dată pe urmele bunicilor şi străbunicilor lor. … Vă mulţumesc tuturor pentru acest privilegiu istoric … Petrecere frumoasă tuturor!».

Primarul nu a omis să mulţumească sponsorilor manifestării: Parcul Industrial Şura Mică, inclusiv societăţilor Auto Logistik RO SRL CTS, Bogner Edelstahl SRL Diada Pack Solutions, Heckler Romania SRL, Instal Grup SRL, Illig Maschinenbau SRL, Lustro SRL, Thimm Packaging SRL, Wittenstein SRL, alături de acestea sprijinind financiar şi logistic firmele Sorcani SRL, Matec SRL, respectiv pensiunile „Ana”, „Miriam”, „Mirela” şi „La Şura”. Iar petrecerea a fost memorabilă, fiecare zi fiind plină de momente culturale autentice, Serious Fun, DJ şi food court asigurând zilnic puncte de atracţie, pe terasele special amenajate. Programul artistic a fost deschis de fanfara „Siebenbürger Musikanten Heidenheim" și dansatorii din Germania, recitalurile primei zile fiind încheiate (pe scenă) de cunoscuţii interpreţi Răzvan Năstăsescu, Paula Medrea, Nelu Păuceanu, Nicu şi Nicoleta Novac, Aurel Tămaş. Prima seară a inclus în program „Balul saşilor”, vechiul cămin cultural – achiziţionat de primărie, care a modernizat sala mare -, asigurând atmosfera de odinioară şi amintiri de neuitat pentru cei peste 400 de invitaţi, fondul musical „live” fiind asigurat de formaţia „Nova Band". Duminică – 13 august, în biserica evanghelică, după slujba bilingvă -, istoricul Martin Rill a prezentat lucrarea arheologică – „O (ne)obișnuită așezare. Cercetările arheologice de la Șura Mică -", fiind organizat și un recital de muzică clasică de Bogdan Păculea – clarinet şi Vasile Ştefan Pîrvu – fagot. După masa, spectacolul s-a reluat – pe scena festivalului – cu dansuri săseşti, evoluând formaţia de tineret, copii şi adulţi, dar şi cu un program de dansuri moderne ale copiilor de la Şcoala Gimnazială Sura Mică şi dans acrobatic, cu Minodora Lazăr. Recitalurile cunoscuţilor interpreţi Paula Hriscu, Aliana Vecerzan şi George Tufă, au asigurat un spectacol atractiv, încheiat de inegalabilul cântăreţ de muzică uşoară Marcel Pavel, cu orchestra şi invitaţii săi. După masa zilei de luni – 14 august – a fost dedicată folclorului, programul artistic fiind deschis de parada tuturor ansamblurilor, alături de fanfara „Siebenbürger Musikanten Heidenheim", pe scenă evoluând pe rând formaţia de dansuri populare săseşti, urmată de ansamblul folcloric „Şureanca”. Înfiinţat în 2017 – la iniţiativa primarului Valentin Ristea, în scopul păstrării şi promovării tradiţiilor şi folclorului local – ansamblul a ajuns să numere 50 de membrii (fiind împărţit în două grupe de vârstă). Participând la numeroase spectacole şi competiţii, ansamblul a fost premiat cu diverse distincţii; din 2022, instructorii Andreea şi Grigore Bulz sunt coregrafii ansamblului, aceștia reuşind să aducă un suflu de prospeţime activităţii. În regalul folcloric românesc, pe scenă au evoluat: ansamblul „Căluşarii” Răşinari (fondat în anii ’80, participând cu 40 de membri, din cei peste 170), coordonat de instructorii Mărioara şi Nicolae Ţichindelean; ansamblul „Muguraşii” Şelimbăr (cu 30 de membri), instructor Andreea şi Grigore Bulz; ansamblul „Fântâniţa de piatră” Şpring (fondat în 2012, s-a prezentat cu 35 de membri), inclusiv solistele Giorgiana Vasiu şi Ionela Gheorghe – fiind coordonat de instructorul coregraf Augustin Belei şi coordonatorul tehnic Ileana Anghel; ansamblul „Purtata Secaşelor” Miercurea Sibiului (fondat în 2013, a participat cu 30 de membri – din cei peste 100) fiind îndrumat de instructorii Roxana şi Ştefan Radu. Ansamblul a fost aplaudat la scenă deschisă pentru prestaţia artistică a solistului Robert Cetean şi evoluţia perechii Ştefania Godici (7 ani) şi Eric Ştefan (5 ani); de altfel, prezenţa copiiilor pe scena oricărui festival şi interacţiunea acestora cu publicul (prin recitaluri şi dialoguri) demonstrează fondul mare de talente al satelor româneşti şi faptul că ştafeta folclorului poate fi preluată şi de tinerele generaţii, cu un management profesionist. Spectacolul a continuat cu ansamblul „Purtata Avrigului” (cu 30 de membri), instructori fiind echipa Andreea şi Grigore Bulz; ansamblul „Dumbrăviţa” Poplaca (fondat în 2017, ca o asociaţie non-profit) a funcţionat un timp ca formaţie de „Căluşari” – instructor Augustin Belei, având în prezent şi o formaţie de dansuri – instructori dansatorii Mihai Ciontea şi Ionuţ Frumoiu, coordonatori prof. Ana Muntean şi Liliana Surdu. Din Republica Moldova, a participat ansamblul „Orăcencile” (cu 10 membre şi artistul poporului, Nicolae Paliţ) din localitatea Orac – înfrăţită cu Şura Mică. Delegația a fost condusă de primarul Ion Cvasnei, acesta anunţând – cu vizibile emoţii – hotărârea administraţiei de a acorda titlu de cetăţeni de onoare, celor care au făcut posibilă înfrăţirea şi dezvoltarea pe multiple planuri a relaţiilor dintre cele două localităţi: Valentin Ristea şi Mircea Marcu.

Pe scena festivalului a evoluat „Grupul de veterani” ai comunei Şura Mică, recitaluri susținând cunoscuţii artişti locali: Ionela Răspop, Vlad Traian, Cosmin Gavrilă, Sorin Cojocar, Bogdan Păculea. Seara s-a încheiat cu recitalurile artiştilor Sebastian Stan, lulia Banciu, Aurora şi Săndel Mihai. În ultima zi a manifestărilor, piesa de teatru „Anaz şi Dragonul" a adus pe scena festivalului umorul, muzica şi dragonii (din programul de tineret „Anti-bullying” – al actorilor Teatrului BIS), spectatorii bucurându-se de spectacolul oferit de fanfara germană şi recitalul folcloric asigurat de „Doruri Sibiene”, Vlăduţa Lupău şi Rapsozii Maramureşului. Un recital unic a asigurat AMI – Andreea Moldovan Ioana – cântăreaţa şi compozitoarea îndrăgită de tinerele generaţii şi datorită primului ei single „Trumpet Lights”. Focurile de artificii nu au fost simple „lumini de trompetă”, încheind o sărbătoare care va rămâne înscrisă cu litere de aur, în istoria localităţii. O prezenţă naturală şi agreabilă a avut-o Andreea Bogdan, experienţa din televiziune recomandând-o pentru prezentarea acestei manifestări, de mare anvergură.

Anul 2023 nu s-a încheiat, conducerea primăriei Şura Mică invitând toţi locuitorii comunei să participe la evenimentele programate, întreaga agendă culturală locală fiind dedicată sărbătoririi celor 700 de ani de atestare documentară!

Majoritatea invitaţilor au plecat, mulţi alegând să mai rămână, bucurându-se de ospitalitatea şi bucuria revederii celor dragi, rude dar şi vechi vecini. Mesajele celor plecaţi sunt pline de mulţumiri şi satisfacţia de a fi trăit momente extraordinare, planificându-se deja următoarele vizite, convinşi fiind că – aici -, se simt „ACASĂ!”. Câţi dintre saşii plecaţi ar renunţa la promoţiile „Oktoberfest 2023”, pentru renumitul „cozonac la metru, de Şura Mică” şi celelalte bunătăţi culinare tradiţionale româneşti, redescoperite în aceste zile? Iar „comuna artiştilor” nu şi-a dezvăluit toate comorile!

Rememorând cugetarea scriitorului Marin Preda „Cultura este o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare”, sunt convins că Şura Mică se va înscrie rapid ca destinaţie de excelenţă în turismul cultural, potenţialul existent trebuind pus în valoare şi promovat. De altfel, mulţi şureni s-au exprimat deschis, mărturisind dorinţa să … „creştem comuna Şura Mică împreună!”. În an aniversar, cotidianul „Tribuna” urează „La mulţi ani, comuna Şura Mică!” – „La mulţi ani tuturor şurenilor!”.

Marius HALMAGHI

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
21 august 2023 la 20:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Un tânăr de 21 ani, amendat cu 4000 de lei, după ce a fost prins conducând cu 150 km/h pe Șoseaua Alba Iulia
Un tânăr de 21 ani, a fost sanționat deoarece a depășit cu mult limita de viteză admisă pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Patru tineri reținuți pentru furt de articole vestimentare și produse cosmetice
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Simpozion dedicat cardinalului Iuliu Hossu la Biblioteca ASTRA
Despărţământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia și...
Cultură
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Intrare liberă la Muzeul ASTRA sâmbătă, de Noaptea Muzeelor
Muzeul ASTRA  își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, cu ocazia evenimentelor Noaptea Muzeelor și „Ziua Muzeelor”. Accesul publicului...
Actualitate
1 min de citit