Au început lucrările de amenajare a primului centru de aport voluntar a deșeurilor din Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria Municipiului Sibiu, prin constructorul RedCons SRL, a început lucrările efective de amenajare a primului centru de aport voluntar a deșeurilor din municipiul Sibiu, acesta urmând să funcționeze pe un teren în suprafață de 2.420 mp, situat pe șoseaua Alba Iulia, nr. 110, conform unui comuniat de presă.

Custom Image

“Cetățenii conștiincioși, care colectează selectiv corect din responsabilitate, dar și pentru a-și reduce costurile cu taxa de salubrizare prin diminuarea cantităților de rezidual, vor putea aduce la acest centru oricând, în afara campaniilor de colectare, deșeurile din gospodării, de la reciclabile și biodegradabile și până la voluminoase și periculoase. Reamintesc că vom construi și un al doilea astfel de centru de aport voluntar, mai mare, în zona Dealului Gușteriței, în prezent fiind în curs de alcătuire documentația pentru procedura de achiziție a execuției lucrărilor”, susține Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Investiție de 2,8 milioane de lei

 

Prin investiția în valoare de 2,8 milioane de lei se vor amenaja în termen de 6 luni o platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri și a camioanelor care aduc/ridică containere, o platformă betonată pentru amplasarea containerelor, canalizare pentru colectarea apelor pluviale, o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție, o copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise și împrejmuirea amplasamentului cu gard din panouri pe stâlpi din oțel, cu poartă de acces culisantă;

Custom Image

De asemenea, în zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane.

De asemenea, centrul va fi dotat prin acest contract cu un container pentru administrația centrului, un separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă și stâlpi de iluminat și camere supraveghere.

 

Ce tipuri de deșeuri se vor primi aici?

 

Conform Primăriei Municipiului Sibiu, acest centru va putea primi deșeuri reciclabile și biodeșeuri, deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier etc., deșeurile periculoase (spre ex: bateriile și acumulatorii uzați, medicamente expirate, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână &lubrifianți, doze de spray &recipiente sub presiune care încă au conținut etc.), deșeurile din construcții, echipamentele electrice și electronice și anvelopele și bateriile uzate

Custom Image

Până la finalizarea amenajării acestui centru, Primăria Sibiu va pregăti și un regulament pentru acest serviciu.

Autor
17 iulie 2024 la 16:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 12 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 14 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 17 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 19 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit