Aproape 6 milioane de lei pentru modernizarea a trei străzi din Tălmaciu

Acasa >

Articol

Cu prilejul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local al orașului Tălmaciu a fost adoptată Hotărârea nr. 39/2025 referitoare la aprobarea proiectului tehnic și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în cartier Armeni I – strada Stejarului, strada Fagului, strada Paltinului”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca urmare, în perioada următoare pot fi parcurse celelalte etape impuse de legislația în vigoare pentru implementarea acestui important obiectiv de investiții.

Cele trei străzi propuse spre modernizare se află în intravilanul orașului Tălmaciu, cu accesul din Drumul Național 7 (E 81), într-o zonă preponderent rezidențială. În prezent, cele trei străzi sunt la stadiul de drum pietruit.

Conform documentației aprobată de consiliul local, după efectuarea lucrărilor, strada Stejarului (drum ce asigură legătura între DC 61 – Tălmăcel, spre cartierul Armeni 2) va avea o lungime a părții carosabile de 305 metri și o lățime de 6 metri. Strada Fagului este împărțită pe două tronsoane, primul dintre acestea (drum ce pornește din strada Stejarului și nu are ieșire) având o lățime între 3 și 6 metri și o lungime de 222 metri, iar cel de-al doilea (segmentul cuprins între strada Fagului – tronson 1, spre cartierul Armeni 2), o lățime de 6 metri și o lungime de 165 metri. Cealaltă stradă inclusă în proiect, Paltinului (stradă ce pornește din strada Stejarului), va avea o lățime a părții carosabile de 6 metri și o lungime de 208 metri.

În total, străzile incluse în acest proiect de investiții însumează 900 de metri lungime și o suprafață de 5.440 metri pătrați.

Implementarea acestui obiectiv de investiții presupune realizarea lucrărilor de modernizare (asfaltare) a părții carosabile (sistemului rutier), amenajarea unor locuri de parcare, a dispozitivelor de scurgere a apelor (șanțuri/rigole, podețe, canalizare pluvială subterană specifică străzilor urbane formată din colectoare, cămine de vizitare, guri de scurgere, camere de captare/evacuare etc.), accesurilor la proprietăți, trotuarelor, a unor spații verzi etc. În partea de final a implementării, vor fi efectuate lucrări conexe pentru siguranța rutieră (marcaje, indicatoare, treceri de pietoni etc.), dar și diverse lucrări pentru protecția mediului.

Indicatorii financiari ai obiectivului arată că totalul general este de 5.993.000,09 lei (TVA inclus), din care, lucrările de construcții și montaj se ridică la suma de 4.666.458,48 lei (cu TVA).

Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții  este de 24 luni, aceasta curgând de la momentul semnării documentelor de începere a lucrărilor.

Foto: www.talmaciu.ro

Autor
28 aprilie 2025 la 12:57

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 55 minute
(FOTO) Firma sibiană care a construit noul ”Municipal” din Parcul Sub Arini va ridica viitorul stadion de 32.000 de locuri al Timișoarei
Oferta depusă de Asocierea dintre Con-A Operations, ca lider, împreună cu Prodesign Engineering & Construction, Con-A și Con-A...
Actualitate
2 min de citit
Autor Tribuna
acum 1 oră
TAGU – compania romaneasca care exporta seminee electrice in peste 30 de tari din Europa
TAGU este un brand romanesc specializat in solutii decorative si termice, care aduce atmosfera unui semineu clasic in...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.05.2025 SELIMBAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
58 milioane euro pentru dotarea spitalelor care tratează AVC
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat deschiderea unui nou apel de proiecte prin Programul Sănătate 2021-2027, în...
Actualitate
2 min de citit