Apelul lui Rinkevicius pentru suporteri: ”Sprijiniți-ne chiar și în momentele rele. Vom fi mai bine!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noua echipă a Sibiului nu a avut un presezon strălucit, câștigând doar unul din cele cinci amicale susținute până acum. CSU a pierdut cu gazda turneului de la Timișoara, 83-67, iar la o zi distanță a obținut prima și, totodată, ultima victorie din presezon, 73-69 cu sârbii de la KK Mladost SP.

La ”Memorialul Tordai”, ”galben-albaștrii” au pierdut cu 78-61 în fața campioanei Bulgariei, Rilski Sporist, și cu 100-71 finala mică, disputată în compania celor de la CSM Tg. Mureș, pentru ca, la mijlocul acestei săptămâni, să cedeze la o diferență de peste 30 de puncte (95-63) pe terenul campioanei CSM CSU Oradea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Tomas Rinkevicius le cere suporterilor, celor din ”comunitatea baschetbalistică din Sibiu”, să îi sprijine pe jucătorii săi indiferent de situația și promite că echipa va progresa și va ajunge să joace cu totul altceva.

”Sunt aici de mai bine de 3 ani. Cunosc mulți oameni din oraș, din comunitatea baschetului, am auzit atât vorbe bune, cât și mai puțin bune. Poate ar trebui să comunic mai mult cu voi și să vă explic situația în care suntem din punct de vedere sportiv. Bineînțeles, avem în față un sezon foarte dificil. Foarte dificil! Vă cer, celor din comunitatea baschetului din Sibiu, să ne sprijiniți chiar și în momentele dificile. Nu doar când câștigăm locul al treilea pentru Sibiu. Asta e important, pentru jucători, pentru jucătorii tineri, pentru noii jucători din echipă. Deci, ce pot promite este că ne vom lupta, cu siguranță. Eu, ca antrenor, le cer jucătorilor mei să nu se dea bătuți niciodată. (…) Niciodată nu ne vom da bătuți! Vom fi mai bine. Vom fi mai bine! Suntem încă o echipă tânără, nu vorbesc doar despre juniori, dar mulți jucători noi sunt pentru prima sau a doua oară în Europa, au nevoie să înțeleagă baschetbalul care se joacă în Europa, dar vor fi mai bine. Deci, încă o dată, ceea ce vreau să vă cer, suportați-ne chiar și când facem jocuri rele. Asta este foarte important pentru noi”, a declarat Rinkevicius.

 

Autor
16 septembrie 2024 la 13:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 35 minute
FC Inter Sibiu promovează în Liga 3
Fotbaliștii de la FC Inter Sibiu scapă de emoțiile promovării în liga 3. Meciurile de baraj pe care...
Sport
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit