Pentru a asigura continuitatea activității Ansamblului Folcloric „Cununa satului” – Turnu Roșu, instructorii voluntari ai grupării au luat inițiativa de a desfășura activități specifice – repetiții și în perioada vacanței de vară a copiilor, în cadrul Clubului de Vacanță Turnu Roșu.
Astfel, începând din 9 iulie, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, pasionații de dansuri populare, obiceiuri și tradiții locale sunt așteptați la Căminul Cultural Turnu Roșu pentru a lua parte de ctivitățile clubului de dansuri. Pot participa copii, tineri și adulti din comunitate, după următorul program: copii cu vârsta între 3 și 12 ani, de la ora 17.30; copii cu vârsta peste 12 ani și adulții, de la ora 19. Copiii mici trebuie însoțiți de un adult (părinte sau bunic).
„Vă așteptăm la acțiunile de socializare, pentru a lega punți de prietenie tot mai strânse între oamenii din comunitate”, transmit inițiatorii întâlnirilor.
Acțiunea este sprijinită de Primăria comunei Turnu Roșu.
D.F.