Analiză: Românii zboară mai mult, în ciuda instabilității economice și politice. Există și un aeroport cu doar 10 pasageri într-o lună

O statistică recentă a Asociației Aeroporturilor din România (AAR) arată o creștere a numărului de călători care accesează diferite destinații de călătorie prin intermediul curselor aeriene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Datele au vizat primul trimestru din acest an și indică o creștere de 8% față de primele trei luni ale lui 2024.

În trimestrul I din 2025, aeroporturile românești au avut 5,6 milioane de pasageri, față de 5,2 milioane în aceeași perioadă din 2024, sau 4,9  milioane în 2023.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Această  creștere este net superioară inclusiv anului 2019, cel de dinaintea pandemiei covid, considerat ca fiind de referință pentru industria turismului, când în primele trei luni ale au fost înregistrați 4,6 milioane călători.

Potrivit AAR, Aeroportul Internațional Sibiu a avut în luna martie a acestui an un număr de 37.423 călători, fiind al șaselea cel mai tranzitat din România, după Otopeni, Cluj, Iași, Timișoara și Suceava.

În clasamentul AAR, Sibiul este urmat de Craiova, Bacău, Băneasa, Oradea, Târgu Mureș, Constanța, Satu Mare și Baia Mare, ultimele două având sub 7.000 de pasageri în luna martie a acestui an.

Interesant este faptul că în această statistică este inclus și aeroportul din Arad cu doar 10 pasageri.

Care este trendul la Sibiu?

Anul 2019 a fost cel mai bun în privința numărului de pasageri pentru Aeroportul Internațional Sibiu: 743.872. A urmat prăbușirea din 2020, generată de restricțiile covid, când numărul pasagerilor a scăzut la 227.838.

În 2024, cifra a crescut la 577.512, cu 24.158 mai mulți pasageri față de 2023.

În luna ianuarie a acestui an, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Aeroport, compania Wizz Air a anunțat deschiderea,  începîndu cu luna august, a șase noi linii spre Roma, Viena, Hamburg, Frankfurth-Hahn, Basel și Madrid. Cu același prilej, a fost  comunicat faptul că va crește și frecvența la cursele existente spre Memmingen, de la 4 curse la 7 pe săptămână, Karlsruhe – de la 3 la 4 și  Nurnberg – de la 3 la 4 curse.

Anunțul celor de la Wizz Air a venit după ce în luna decembrie 2024, aeroportul sibian a comunicat încă două noi destinații de vară, în Palma de Mallorca (Spania) și Marsa Alam (Egipt), care se adaugă celor existente către Antalya (Turcia), Creta Keraklion și Rhodos (Grecia), Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).

În privina numărului estimat de pasageri, în luna ianuarie a acestui an managerul general al Aeroportului Internațional Sibiu, Marius Gârdea, a apreciat în cadrul conferinței de presă prilejuită de lansarea noilor destinații Wizz Air, că: „Dacă este să ne raportăm la numărul de locuri alocate, noile zboruri vor aduce un plus de 320.000 de pasageri. În 2024, am avut undeva la 575.000, iar un calcul ne arată că vom depăși pragul de 800.000 de pasageri pe an”.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Autor
17 mai 2025 la 11:45
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 3 ore
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
1 iulie, zi de scandal cu bătaie la Avrig. Plus un caz de conducere fără permis la Mediaş
Marţi, polițiștii din Avrig au reținut trei bărbați, de 21, 25 respectiv 55 de ani, plus o femeie...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Traseu nou spre Aeroportul Sibiu: Tursib lansează linia 21
Tursib S.A. a introdus Traseul 21, o linie directă de autobuz care conectează Aeroportul Internațional Sibiu cu Gara...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 10 ore
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 10 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 10 ore
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit