Apicultorii sibieni și din întreaga țară se confruntă cu unul dintre cele mai dificile sezoane din ultimele decenii, anunță Ioan Bogorin, președintele Asociației Apicultorilor din Sibiu. Înghețurile severe de la sfârșitul lunii martie, urmate de o secetă prelungită și fluctuații extreme de temperatură, au compromis masiv producția de miere, în special de salcâm.
„Din cauza înghețurilor de la sfârșitul lunii martie și până în jur de 10 aprilie, cu temperaturi de -10 până la -17 grade, au fost afectați mugurii vegetativi ai salcâmului în toată România. Salcâmul a fost complet compromis și nu am avut producție. Nu a fost floare niciunde – baza meliferă, de la Lunca Dunării și până în județele Dolj, Vâlcea, inclusiv în Sibiu, a fost inexistentă.”, declară, pentru Tribuna, președintele Asociației Apicultorilor din Sibiu.
Pe plan local, secetă
Secreția florilor spontane se oprește devreme, în jurul orei 9-10 dimineața, afectând culesul, iar sezonul activ se încheie la final de iulie, când apicultorii vor da jos magaziile și vor trage linie. Din păcate, aceștia se așteaptă la hrăniri suplimentare masive.
„Până acum, am făcut 2 sau 3 notificări către Ministerul Agriculturii, prin Asociația Crescătorilor de Albine din România, pentru un ajutor. Deocamdată, nu am primit niciun răspuns”, adaugă Ioan Bogorin.
Mierea va fi mai scumpă
Prețurile vor crește, și din cauza intenției de a modifica TVA-ul, dar și din cauza costurilor de stocare. Mierea de salcâm deja a ajuns la 40–45 de lei/kg. La fel și cea de mană. Dar toate aceste stocuri sunt din anul trecut, când a fost o producție bună.
„Ne așteptăm la un boom de prețuri, mai ales că s-a liberalizat energia și există incertitudine fiscală. Dacă va fi modificat TVA-ul la miere, prețul va urca inevitabil”, mărturisește acesta.
De asemenea, președintele Asociației Apicultorilor din Sibiu spune că este cel mai slab an apicol de când practică această meserie – din 1984 până azi, iar toate aceste șocuri termice nu fac bine deloc albinelor.
„Un sfat pentru consumatori: să cumpere miere doar din piața liberă, de la apicultori autorizați sau magazine specializate. Să evite supermarketurile. Recent, am văzut miere polifloră la 20 de lei/kg. Sau chiar la 15 lei/kg, în hypermarket. Astea nu sunt produse naturale – sunt pline de adaosuri”, încheie Ioan Bogorin.
Apicultorii români au susținut limitarea importurilor de miere ucraineană ieftină, însă, paradoxal, exact în momentul aplicării acestor restricții, producția internă a fost grav compromisă. În lipsa unei recolte consistente, piața riscă acum să rămână fără miere românească proaspătă, fiind disponibile doar stocurile din anii anteriori.
Până în aprilie 2023, România a importat peste 1.400 de tone de miere din China și Ucraina. În paralel, potrivit Asociației Crescătorilor de Albine din România, producția internă din anul 2022 s-a ridicat la aproximativ 13.000 de tone.