Ambulanța și Pompierii nu mai așteaptă la barieră: primarul din Târnava le-a făcut drum de acces pe sub podul de cale ferată

O inițiativă demnă de luat în calcul și de către alte administrații locale, aparține primarului din Târnava, Mihai Feisan, care a creat un acces pentru autospecialele de stins incendii și ambulanțele aflate în misiune. Practic, un drum care trecea pe sub podul de cale ferată de la intrarea în comună, a fost adâncit suficient de mult încât să încapă aceste autospeciale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Pe când lucram la Ambulanță, trebuia să așteptăm și 20 de minute la barieră, timp în care starea de sănătate a pacientului se putea înrăutății sau, în unele cazuri grave, acesta putea să-și piardă viața.Singura soluție a fost să facem acest drum de acces, care trece pe sub podul CFR, în zona târgului comunal”, a declarat edilul.

Săpăturile au fost făcute cu acordul CFR, iar pământul excavat este folosit ca umplutură pentru o viitoare pistă de biciclete.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mihai Feisan a fost ales primar al comunei Târnava în vara anului trecut, după ce a lucrat ca asistent medical la Substația Mediaș a Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. Edilul a devenit cunoscut datorită sprijinului neîntrerupt pe care-l acordă voluntar bolnavilor din comună, cărora le administrează tratament după orele de program de la primărie.

M.M.

04 martie 2025 la 09:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 39 minute
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 20 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 22 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit