Am putea avea sărbători de Paști cu relaxare

Acasa >

Articol

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că măsurile de relaxare se vor lua pe etape, pentru a vedea ce impact au. Ministrul a menționat sărbătorile de Paști care ar putea fi cu relaxare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rafila a spus că o prima măsură de relaxare va fi, probabil, renunțarea la măști în exterior, mai puțin în spațiile extrem de aglomerate.

Relaxările trebuie să permită reîntoarcerea la o activitate economică și socială normală și predictibilitatea organizării diferitelor tipuri de activități economice în perioada următoare.

„Ne dorim să avem un calendar clar, care să țină cont de niște indicatori măsurabili și care să permită o reluare și sustenabilitate”, a spus ministrul.

Măsurile de relaxare trebuie luate gradual, a explicat Rafila, în momentul în care indicatorii din secțiile de terapie intensivă intră în scădere constantă.

„Nimeni nu vrea restricții, toată lumea vrea relaxări și noi vrem acest lucru, dar lucrul ăsta trebuie făcut echilibrat și ținând cont de ceea ce se întâmplă în spitalele din România. În continuare trebuie să vedem un timp cum funcționează măsurile. Vă dau un exemplu: dacă se scoate masca în exterior, să vedem dacă acest lucru are impact asupra creșterii numărului de cazuri sau nu are. Dacă scoatem toate măsurile, există un risc de reîntoarcere și nu cred că vrea nimeni să se reîntoarcă, trebuie să facem lucrul acesta echilibrat și etapizat. Că o să fie 2 etape sau 3 etape, asta nu am de unde să știu. Eu sper să fie cât mai puține”, declară Rafila.

Ministrul crede că pot fi depășite „aceste săptămâni de nerăbdare” și a adăugat că și el dorește să avem sărbătorile de Paști fără restricții.

Întrebat despre ceea ce ne așteaptă din toamnă, Rafila a răspuns că întotdeauna trebuie pusă în balanță, așa cum se întâmplă și la gripă, posibilitatea apariției unei epidemii sau a unui nou val pandemic. Depinde de noile tulpini: „Ele apar în permanență, dar nu au putere, adică nu reușesc să aibă o transmisibilitate care să pună probleme. Deocamdată nu știm dacă vor fi sau nu transmisibile. Sigur că putem pune pe hârtie un astfel de scenariu, dar nu cred că ar trebui să punem problema unui nou val pandemie. El va exista, dar nu va pune probleme sistemului de sănătate public”.

 

 

Autor
21 februarie 2022 la 12:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 13 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit