Alegeri în condiții de siguranță

– peste 1.000 de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne vor asigura paza și protecția celor 381 de secții de votare, a Biroului Electoral Județean și a personalului ce își va desfășura activitatea în acestea –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță, legalitate și ordine publică a scrutinului pentru alegerea Președintelui României, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu au adoptat măsuri speciale de protecție și intervenție.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 1.000 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, de la imigrări și de la alte structuri al ministerului – sunt mobilizate pentru a asigura protecția celor 381 de secții de votare din județul Sibiu, a transporturilor cu materiale electorale și a spațiilor de depozitare a buletinelor de vot.

Forțele de ordine vor asigura măsurile de ordine publică în proximitatea secțiilor de votare și vor interveni prompt în cazul sesizărilor privind posibile fapte care încalcă legislația electorală.

Au fost intensificate acțiunile de patrulare în zonele aglomerate, pentru a descuraja orice tentativă de tulburare a ordinii publice.

Orice încălcare a legislației va fi tratată cu maximă seriozitate, iar echipele de intervenție sunt pregătite să răspundă prompt oricăror solicitări.

Totodată, se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonele din apropierea secțiilor de votare, pentru a preveni blocajele rutiere.

În ceea ce privește prevenirea incendiilor, echipe specializate de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Sibiu au efectuat verificări prealabile în secțiile de votare pentru a se asigura că acestea respectă normele de siguranță.

La alegerile prezidențiale, pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani. 

Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, precum și persoanele aflate în arest la domiciliu, reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au depus cerere în acest sens în termen legal.

În ceea ce privește atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la alegeri, principalele misiuni ale efectivelor M.A.I. mobilizate vizează paza și protecția secțiilor de votare, asigurarea măsurilor de ordine publică, cu accent pe zona localurilor de vot și verificarea tuturor sesizărilor privind posibile contravenții sau infracțiuni electorale.

Președintele biroului electoral al secției de votare ia toate măsurile de ordine în localul de vot și în jurul acestuia.

În această zonă de protecție a secțiilor de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota.

Excepție fac membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, dar și altele prevăzute expres de lege. 

Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare, în ziua votării, în intervalul orar 7.00-21.00, precum și continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 

Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Violarea, prin orice mijloace, a secretului votului se pedepsește cu amendă. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.

Polițiștii, jandarmii, pompierii și celelalte efective ale M.A.I. vor acționa conform atribuțiilor legale ce le revin, cu maximă rigurozitate și echidistanță.

Facem un apel către toți cetățenii să respecte regulile de ordine publică și să semnaleze imediat autorităților orice incidente sau nereguli constatate. Prin colaborarea tuturor, ne asigurăm că procesul electoral se va desfășura în cele mai bune condiții.

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN SIBIU

23 noiembrie 2024 la 11:32
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 4 ore
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit